SPECIAL: Machete auto – povestea mini-maşinilor care au aprins pasiuni

Este greu de punctat cu exactitate momentul în care au apărut machetele din metal turnat în forme ce reproduceau caroseriile afişate de maşinile din zorii secolului 20. Facem abstracţie de originea neclară şi aruncăm un ochi pe istorie, spre ce ne spun izvoarele de informaţie.

Conform acestora, Europa ar fi fost continentul care a dictat o modă care dăinuie până astăzi. În 1912, Heinrich Muller fonda în Nurnberg, alături de afaceristul Heinrich Schreyer, compania Schuco (Schreyer und company). Maşinile şi camioanele în miniatură, din plastic sau metal turnat, au devenit rapid specialitatea companiei. Până în 1935, machetele Schuco au devenit cunoscute pentru calitatea şi măiestria cu care erau făurite, lucru care a atras rapid popularitatea din rândurile copiilor dar mai ales a colecţionarilor. De exemplu, modelele din gama Schuco Studio aveau portiere cu balamale, roţi detaşabile, direcţie funcţională sau, din 1937, un mecanism bazat pe un ac de metal care făcea ca maşinuţa să vireze în momentul în care se apropia de marginea unei suprafeţe, sau a unei mese, de exemplu.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, producţia a fost sistată, însă sfârşitul anilor ’40 a însemnat revenirea în forţa a companiei, care se concentra acum pe o piaţă mai mare de desfacere, ce viza Europa şi restul lumii. Maşinuţele au început să crească în dimensiuni şi să fie produse la o scară mai mare, între 1:24 şi 1:18, pentru ca din 1950 compania să folosească plastic pentru machetele care semănau cu modele BMW, Buick sau Porsche de la acea vreme, însă fără să folosească numele real al acestora. Perfecţiunea a fost atinsă în anii ’70, când modelele Schuco la scară 1:43 s-au remarcat prin precizia execuţiei, detalierea aproape perfectă şi proporţiile păstrate în conformitate cu maşinile reale, în mărime naturală. Acesta a fost şi cântecul de lebădă al companiei, fiindcă în 1976 falimentul închide producţia, în ciuda eforturilor de cumpărare şi resuscitare venite din partea englezilor de la Dunbee-Combex-Marx şi a rivalilor germani de la Gama. Astăzi, sub egida Dickie Schuco mai produce modele la fel de precise ca în vremurile de glorie, însă cotate la preţuri mari în comparaţie cu piaţa.

Dincolo de Marea Nordului, Frank Hornby punea bazele companiei Meccano şi contribuia astfel la naşterea Dinky Toys în 1934, la Liverpool. Afacerea a pornit încet, pentru că cele mai importante produse aveau să fie cele produse la sfârşitul anilor ’40, încadrate în aşa numita Seria 40, care imita sedanurile de lux englezeşti ale vremii. Acestea au dus compania în generaţia sa de aur, şi la fel ca în cazul celor de la Schuco, precizia şi calitatea materialelor şi a finisajelor era cu mult superioară modelelor produse înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Calitatea mai bună însemna şi o durată de viaţă mai bună, iar aliajul de calitate permitea comercializarea machetelor în cutii de câte şase modele fără a se pune problema deteriorării în timpul transportului.

Gama Dinky Toys a devenit din ce în ce mai sofisticată, iar apogeul l-a atins pe tot parcursul anilor ’50, când modele precum Sunbeam Talbot, Frazer-Nash BMW, Aston Martin DB3S şi Lagonda au reprezentat vârful de gamă al companiei pe piaţa din Marea Britanie. Deşi machetele oferite de companie erau de un nivel net superior celorlalţi producători, lipsa de concurenţă a făcut ca adoptarea de noi modele să fie relativ lentă. Competitorii locali nu au întârziat însă să apară întruchipaţi de Corgi, iar compania Dinky Toys avea zilele numărate după doar câţiva ani, din cauza competiţiei internaţionale. Chiar şi aşa, Dinky Toys a reuşit să exporte produse în India şi Africa de Sud (unde Commonwealth-ul dicta preţuri enorme pentru cine îşi dorea să achiziţioneze o asemenea bijuterie în miniatură), Chile, Hong Kong, Franţa şi Spania, înaine ca firma să fie declarată falimentară în 1979, pentru ca la sfârşitul anilor ’80 să fie încorporată de Matchbox International Ltd.

De brandul Matchbox s-a făcut responsabilă compania Lesney Toys, fodată în 1947 de Leslie Smith şi Rodney Smith, ele căror prenume combinate dau şi numele acesteia. Interesant este că cei doi nu erau înrudiţi, ci colegi de şcoală şi mai târziu camarazi în Marina Regală, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial.

Machetele Matchbox au fost introduse ulterior în 1953 şi se axau pe maşinuţe mici, cu care mărci precum Corgi au încercat fără succes să se dueleze. Brandul a devenit cel mai căutat de către colecţionari în anii ’70, când compania-mamă Lesney a început să lucreze direct cu colecţionari, trimiţându-şi reprezentaţii la întâlnirile acestora, aflându-le dorinţele şi încercând să le satisfacă pe cât posibil. Au urmat colaborări în urma cărora machetele Matchbox au fost asociate pe postere alături de produse Coca-Cola, Lipton şi Nestle, ba chiar şi cu lanţul de magazine Harrod’s, dezvoltându-se astfel conceptul de machete promoţionale. Concept care exista peste ocean, în Statele Unite ale Americii, încă din 1930. Atunci, o companie de jucării intitulată The Auburn Rubber Company producea astfel de modele promoţionale din cauciuc pentru constructori ca Ford sau Oldsmobile. În 1948, Ford introducea sloganul There’s a Ford in your future iar cei de la AMT Corporation (Aluminium Model Toys) au fost desemnaţi cu producerea modelelor promoţionale ce aveau să ajungă în reţeaua de reprezentanţe Ford. Se miza tot mai mult pe ideea care susţinea copilul ca factor de decizie în familie atunci când venea vorba de achiziţionarea unei maşini, iar companii ca McDonald’s, Sears Roebuck şi Kodak au preluat la rândul lor această practică.

Tot în America, în 1968, este fondat brandul care a reuşit să se impună ca şi concurent principal pentru Matchbox. Este vorba despre Hot Wheels, deţinut de compania-mamă Mattel, brand care a primit licenţe din partea unei liste lungi de producători auto pentru producerea de machete care să ilustreze modelele reale. Şi deşi maşinuţele de jucărie vizau iniţial copiii, colecţionarii adulţi au prins repede gustul acestor game de maşini la scară 1:64, pe care Hot Wheels le-a produs şi actualizat constant, de la an la an.

Machetele Hot Wheels aduceau un suflu nou, prin felul în care erau personalizate în comparaţie cu cele Matchbox, mai fidele realităţii. S-a pornit de la 16 machete – botezate Sweet 16 de colecţionari – şi produse în 1968, 11 din ele fiind semnate de Harry Bentley Bradley. După doar trei ani, succesul companiei a luat o mare amploare, Hot Wheels reuşind să rescrie practic manualul de producere al machetelor auto, forţându-i pe ceilalţi producători să-şi reevalueze conceptele şi să-şi piardă nopţile încercând să găsească modalităţi de recuperare a terenului pierdut.

În deceniile ce au urmat Hot Wheels a scos pe piaţă o gamă bogată de machete, care reproduceau aproape orice avea patru roţi şi un motor în lumea reală. Dragstere, maşini de cruse, limuzine, muscle cars, supercaruri, autobuze şi hot rods, nu exista vehicul, oricât de ciudat, pe care colecţiile Hot Wheels să nu-l bifeze. Estimările spun că 41 de milioane de copii au crescut cu machetele Hot Wheels, iar un colecţionar obişnuit deţine peste 1.550 de maşinuţe, în timp ce copiii cu vârsta între 5 şi 15 ani au în colecţiile lor, în medie, 41 de asemenea machete.

În ciuda popularităţii, mulţi producători au fost sortiţi falimentului, aşa cum am aflat mai devreme. Meccano (Dinky), Matchbox şi Corgi au dispărut în tandem, într-o perioadă de doar trei ani, lucru care a reflectat climatul economic din Marea Britanie la acea vreme. Compania Matchbox a fost achiziţonată de un conglomerat din Hong Kong denumit Universal Holdings, care a mutat producţia în Macau. Mai târziu, Mattel a achiziţionat Matchbox, astfel că Hot Wheels a primit un nou brand-soră, fiecare continuând să fie vândut sub propriul nume. Mattel a achiziţionat ulterior şi Corgi, a mutat sediul din Swansea în Leicester iar liniile de producţie au fost transferate în China.

La fel ca şi începturile erei machetelor de maşini, deznodământul unei istorii pe cât de frumoasă pe atât de bogată este incert. În secolul vitezei şi al tehnologiei digitale, asemenea bijuterii supravieţuiesc doar prin pasiunea colecţionarilor, expuse prin muzee sau depozitate prin poduri de case vechi, uitate de copiii pe care i-au făcut fericiţi cu mulţi ani în urmă.

Material apărut în revista ProMotor numărul 112 (iunie 2014).