SPECIAL: Cu capul în nori, dar cu picioarele pe pământ

Autor: Adrian Mihălţianu 30 oct. 2013 Dosar & Analize

Triumph Spitfire

Micuţul Triumph Spitfire a fost lansat în anul 1962 la Salonul Auto din Londra. Purtând numele faimosului avion de vânătoare Supermarine Spitfire din cel de-al Doilea Război Mondial, modelul britanic era o soluţie ieftină pentru pasionaţii de decapotabile.

De-a lungul celor patru generaţii în care a fost construit, Triumph Spitfire a avut parte de modificări minore, însă a ajuns să fie vândut în peste 300.000 de exemplare.

Prima generaţie a primit un motor de 1.147 cmc ce dezvolta 63 CP şi un cuplu de 91 Nm, în timp ce greutatea maşinii era de doar 711 kg.

A treia generaţie, produsă între 1970 şi 1974, a primit o restilizare consistentă, însă a rămas la soluţia clasică de caroserie montată pe un şasiu de tip scară. De asemenea, motorul de 1,1 l a fost înlocuit cu unul de 1,3 litri, ceea ce a crescut puterea la 75 CP şi cuplul la 102 Nm.

În cele din urmă, însă, după aproape 20 de ani de existenţă, modelul Spitfire a fost scos din producţie, cu doar câţiva ani înainte ca întreaga marcă auto Triumph să dispară.

Ford Mustang

În 1964, Ford Motor Company a prezentat la Târgul Internaţional de la New York un nou model cu două uşi, denumit Mustang. Coupe-ul cu capotă lungă avea să devină una dintre cele mai recunoscute forme de pe mapamond.

Numele modelului Mustang ar veni de la celebrul avion de vânătoare american P-51 Mustang, care i-a ajutat pe Aliaţi să câştige cel de-al Doilea Război Mondial. O altă viziune asupra originii numelui modelului Mustang spune că cei de la Ford ar fi împrumutat numele rasei de cal Mustang, care cutreieră liber vestul Statelor Unite.

De altfel, în unele imagini oficiale, coupe-ul american apare lângă veteranul North American P-51 Mustang, însă emblema modelului a fost dintotdeauna un cal care aleargă liber.

Un lucru e cert, însă. În 17 aprilie 2013, Ford a sărbătorit 49 de ani de existenţă a modelului Mustang şi un milion de exemplare produse. Dintre cele un milion de Mustanguri construite la fabrica din Michigan, cele care fac parte din prima generaţie au rămas în inimile pasionaţilor ca fiind „Mustangul din Bullitt” sau „Eleanor din Gone in Sixty Seconds”.

Acest material a fost publicat pentru prima dată în revista ProMotor nr. 101 din luna mai 2013.

Pagini: 1 2 3 4 5


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide