Anul 2015 o să marcheze lansarea câtorva sisteme multimedia complet noi, care vor încerca să schimbe modul învechit de a asculta muzică în maşină. Iată câteva tehnologii şi modele care mi-au atras privirea până acum şi pe care le aştept.
Intrarea celor doi giganţi IT în maşinile din lumea întreagă nu se putea face decât prin intermediul tehnologiei. Şi dacă ai un smartphone cu iOS sau Android, să ştii că te aşteaptă vremuri bune.
Cu alte cuvinte, atât Apple, cât şi Google au creat propriile lor sisteme multimedia auto, însă spre deosebire de orice alt sistem cunoscut până acum, ambele pot funcţiona în aceeaşi maşină, alături de softul cu care a venit maşina din fabrică.
Trebuie doar să îţi conectezi telefonul la maşină printr-un cablu, iar pe ecran vor apărea aceleaşi informaţii ca pe smartphone. Ambele integrări se axează foarte mult pe comenzi vocale.
Cea mai atractivă parte a acestor sisteme este că, teoretic, ar putea să funcţioneze şi pe unele unităţi multimedia lansate deja de câţiva ani, atâta vreme cât tehnologia din spate este compatibilă cu cerinţele Apple şi Google.
Ford SYNC 3
La revedere, Microsoft! Bun venit, Blackberry! Cam aşa aş descrie, pe scurt, noua generaţie a sistemului Sync de la Ford, care a trecut de la tehnologia Microsoft la cea oferită de canadienii de la Blackberry.
Focus facelift abia a primit Sync 2, iar primele impresii au fost bune, aşa că aştept cu interes să văd cum au îmbunătăţit americanii un sistem care era deja bun.
Jaguar/Land Rover JustDrive
E un fel de combinare a sistemelor Apple CarPlay şi Android Auto, în sensul că funcţionează atât cu terminale cu iOS, cât şi cu device-uri cu Android. Totodată, accentul e pus pe comenzi vocale, însă diferenţa este că JustDrive va fi disponibil doar pentru modelele Jaguar şi Land Rover. Sper doar că grafica nu va fi la fel de îmbătrânită ca la actualul sistem multimedia JLR.
Sistemul multimedia de pe noul Volvo XC90
Volvo are de ceva vreme un ecran digital pe post de cadrane de bord, iar noul XC90 duce această idee mai departe. Doar că, spre deosebire de modelele de până acum, a primit şi un ecran mare pe consola centrală care ia locul tuturor butoanelor de acolo.