Arborele cotit al motorului atinge turaţii foarte mari, care nu pot fi transmise în mod direct la roţi. Prin urmare, e nevoie de angrenaje prin care puterea dezvoltată de motor să ajungă în mod eficient la sol pentru a se putea pune în mişcare maşina.
Cutia de viteze manuală necesită acomodare, dar e mult mai fiabilă decât orice cutie automată. O utilizare neatentă (sau o manevrare sportivă) duce, în general, la uzura prematură a sincronizatoarelor
Acest lucru se întâmplă prin intermediul cutiei de viteze, ale cărei roţi dinţate au rolul de a demultiplica viteza de rotaţie a arborelui cotit din motor. Cutiile de viteze au nevoie şi ele de ungere, dar schimbarea uleiului e mai rară: circa 60-80 de mii km la cele manuale, respectiv 30-40 de mii km la cele automate.
Cutiile de viteze automate asigură un confort foarte ridicat (nu necesită intervenţia şoferului în mers), dar au un grad de complexitate foarte ridicat. Identificarea eventualelor probleme este anevoioasă, deci se ajunge la costuri mari pentru remediere. Scurgerile de ulei sau turarea excesivă a motorului sunt semne clare de defecţiuni
Între motor şi cutia de viteze manuală există ambreiajul, care preia lin turaţia motorului şi o transmite progresiv spre cutia de viteze. Funcţionează prin presiunea ridicată între cele două plăci special concepute, ceea ce înseamnă uzură mare atât a plăcilor de presiune, cât şi a arcurilor.
Ambreiajul este un fel de ”călcâi al lui Ahile” pentru transmisie, deoarece cuplarea se face prin intermediul a două discuri, care, prin presiunea dintre ele, transmit puterea de la motor la roţi. Şocurile la cuplare sau supraîncărcarea maşinii duc la uzura prematură, mai devreme de 100.000 km
Pentru o durată de viaţă cât mai mare (chiar şi 200.000 km), sunt de evitat şocurile la schimbarea treptelor sau apăsarea prelungită a pedalei de ambreiaj (de exemplu la semafor), ceea ce duce la uzura arcului care apasă cele două discuri.
Puterea ajunge de la cutia de viteze la roţi prin intermediul unor arbori planetari (sau cardanici, pentru tracţiunea spate sau integrală), cuplaţi în angrenaje speciale.
Foarte importante în cazul transmisiei sunt diferenţialele, angrenajele planetare ale acestora necesitând ungere, la fel ca şi cutia de viteze. Sistemele 4×4 cu vâscocuplaj trebuie verificate mai des dacă maşina se utilizează frecvent în offroad
Roţile dinţate din diferenţiale au nevoie de ungere (în general, uleiul se schimbă la peste 100.000 km), dar şi planetarele necesită inspecţie frecventă – garniturile sau burdufurile din cauciuc se pot deteriora şi permit intrarea de impurităţi (praf, noroi), care afectează cuplajele.
Să continuăm cu suspensiile şi trenul de rulare, PE PAGINA URMĂTOARE