Ford Kuga vs. Mitsubishi Outlander
Noul Ford Kuga s-a prezentat într-o formă evoluată, dar fără a-şi pierde din caracterul dinamic al primului Kuga, în timp ce a treia generaţie Outlander se situează la polul opus, prin apariţia calmă şi designul care mizează pe discreţie şi pe un vizibil spirit familial.
Ambele modele tatonează terenul SUV-urilor compacte mai evoluate. Kuga promite o manevrabilitate superioară, precum şi dotări de ultimă generaţie în materie de siguranţă şi asistare a şoferului, în timp ce atuul lui Outlander rămâne al treilea rând de scaune, dar şi o premieră pentru acest segment: primul sistem de propulsie hibrid plug-in oferit în serie pe un SUV compact.
Prin urmare, un duel destul de clar între dinamism şi ecologie versatilă, în condiţiile în care trendul actual dă câştig de cauză celui de-al doilea aspect.
Ford Kuga vs. Mitsubishi Outlander: 1 – 2