Preţurile carburanţilor în vara lui 2011 în Europa

Publicat: 14 06. 2011, 10:33

Organismul german ADAC a realizat un scurt studiu de vară
în 15 dintre ţările europene, care se vrea un mic ghid pentru cei
care îşi vor petrece concediul cu maşina. Specialiştii
germani ne arată care este preţul mediu pentru benzină, respectiv
motorină în aceste ţări.

Conform ADAC, variaţia preţului este de circa 45
eurocenţi
. Cea mai scumpă benzină se vinde în Olanda, în
timp ce, la polul opus, cea mai ieftină poate fi găsită în Slovenia
şi Polonia. În ce priveşte dieselul, Elveţia este ţara cu preţul
cel mai mare pe litru, în timp ce Luxemburg oferă preţurile cele
mai mici la motorină.

Iată mai jos lista preţurilor medii la combustibili în 15 ţări
din Europa:

Prin comparaţie, dacă ne raportăm la cursul valutar de azi,
marţi 14 iunie 2011, preţul mediu al benzinei în România este de
circa 1,29 euro/litru, iar preţul mediu al motorinei este de circa
1,25 euro/litru. Adică suntem cam la acelaşi nivel cu
Polonia, dar încă mai ieftini decât Ungaria.

Prin urmare, înainte de a pleca în concediu cu maşina prin
Europa, faceţi-vă bine calculele în funcţie de consumul maşinii şi
de preţurile la carburanţi din ţările europene. Să aveţi un
concediu plăcut (şi ieftin) la volan!