Clasa mică a fost bine reprezentată la Salonul Auto
Paris 2010 de noua generaţie Chevrolet Aveo, care a
primit un răspuns din partea versiunii facelift a
citadinei Mazda2. Un fel de confruntare
a maşinilor care mizează pe look-ul dedicat tinerilor, dacă
vreţi.
Noua generaţie Chevrolet Aveo este o maşină foarte
îndrăzneaţă, având o parte frontală foarte agresivă şi un
aspect general de hot-hatch (graţie integrării mânerului portierei
din spate în montant). Faceliftul aplicat japonezei Mazda2 nu-i
schimbă imaginea foarte proaspătă, atâta doar că Mazda2 pare
îndreptată mai mult către clientela feminină faţă de Aveo.
Interiorul lui Aveo continuă stilul nonconformist al
exteriorului, adoptând ideea inedită a ceasurilor de bord ca la
Spark, dar şi multe butoane şi comenzi preluate de la Cruze. Deşi
nu arată la fel de sofisticată la interior, Mazda2
îşi depăşeşte rivalul la capitolul materiale şi
finisaje. Aveo îşi ia revanşa în privinţa spaţiului
interior, mai generos pentru 4 persoane şi cu multe spaţii de
depozitare.
În privinţa motorizărilor, ambele modele oferă atât motoare pe
benzină, cât şi diesel. Rămâne de văzut care sunt diferenţele în
materie de comportament rutier, Mazda2 beneficiind de know-how-ul
Ford în domeniul trenului de rulare.
Deşi Chevrolet Aveo este un model total nou, reprezentând un
salt cu adevărat uriaş faţă de precedenta generaţie, Mazda2 rămâne
un model de clasă mică foarte reuşit, faceliftul dându-i un impuls
serios.
Deocamdată, avem parte de o remiză: Chevrolet Aveo vs.
Mazda2 facelift: 1 – 1.