Noul model Dacia Sandero vs. rivalii de clasă mică

Autor: Oraan Mărculescu 21 sept. 2012 Dosar & Analize

Versiunea în 5 uşi a lui Chevrolet Aveo am putea spune că a fost un pas extrem de îndrăzneţ, deoarece maşina vine cu un aspect tineresc şi neobişnuit de agresiv, cu o alură de coupe datorită disimulării mânerelor portierelor din spate, cu un interior foarte bine gândit ca spaţii de depozitare şi cu un tablou de bord inspirat din lumea moto.

Cu alte cuvinte, Aveo este foarte diferit de clasicul Sandero, mizând pe publicul tânăr şi nonconformist. Noul Sandero promite ceva mai mult spaţiu pentru pasageri şi bagaje, însă Aveo va avea ca atuuri faţă de modelul românesc ambianţa interioară mai reuşită şi mai practică, precum şi comportamentul dinamic superior.

Ca motorizări, Sandero şi Aveo au suficient de multe motorizări similare, dar Aveo plusează prin versiunea mai puternică de 115 CP, iar în viitor s-ar putea să primească şi un turbo de 1,4 litri, de circa 140 CP. Aveo mai este avantajat de posibilitatea echipării motoarelor de 1,4 şi 1,6 litri cu o cutie automată cu 6 trepte.

Chevrolet Aveo porneşte de la peste 10.000 euro, mergând până la 15.000 euro pentru versiunile de top, în timp ce Sandero va porni de pe la 7.500-8.000 euro, ceea ce înseamnă o diferenţă decisivă pentru cei care prioritizează bugetul, însă nu suficientă pentru cei care pun accentul pe imagine.

CE ALEGEŢI, CHEVROLET AVEO SAU NOUA DACIA SANDERO?

Să vedem alt rival pe următoarea pagină

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide