Mazda MX-5 Open Race

Prima
zi

După încă un briefing mic la boxe, în echipament, urma prima
sesiune de antrenamente libere de 90 minute. La slick-uri am
renunţat, ploua infernal. La un moment dat, 29 de maşini au pornit.
Eram brusc în mijlocul unei curse, mecanicii efectuau ultima
inspecţie a maşinii, vedetele chinuiau cameramanii, fotografii erau
pe modul rafală, noi eram uşor stingheri.

Parcă am mai fi avut nevoie de o mică perioadă de acomodare. Primul
la volan – Drăgan, experienţa din CNR l-a recomandat pentru prima
ieşire. Am părăsit boxa şi ne-am spânzurat pe zidul despărţitor al
pistei. Totul acum era în mâna lui Daniel, PR-ul nostru Mazda, care
fusese desemnat căpitanul echipei, managerul, un fel de Ross Braun
româno-sârb. El trebuia să aibă grijă de noi, să ne disciplineze,
să ne cheme la boxe de pe circuit…

Apoi am alergat la monitoare pentru a vedea ce timp scoate Drăgan.
Ceva din entuziasmul iniţial s-a mai spulberat. Am descoperit că nu
prea eram piloţii care credeam a fi. Ceva feedback de la fiecare
pilot revenit la boxe, astfel încât următorul parcă era ceva mai
bine documentat. Oricum, ne aflam încă la stadiul în care
descopeream maşina, încercam să ghicim cele mai bune trase pe un
circuit străin şi inundat de ploaie.

Între timp, belgienii aveau pe tur un timp ireal – 1.46.598. În
timp ce, la noi, A. Drăgan – 1.57.973, A. Mladen – 1.55.747, F.
Popa – 2.03.365, N. Pantelic – 2.12.871, iar eu – 2.00.499. În
linii mari, eram la ani lumină de primii clasaţi.

Oricum, prima sesiune de antrenamente am terminat-o pe locul 23.
Încurajator pentru o echipă mixtă fără nicio urmă de experienţă pe
circuit. Cel puţin am stat pe circuit, am adus maşina la boxe în
perfectă stare, spre deosebire de alţii care deja măturaseră
barierele de securitate şi îşi priveau maşinile cum sunt desfăcute
de mecanici. Încă eram optimişti.

A venit a doua sesiune de antrenamente. Ploaia dezvoltase un grad
nou de comparaţie. În regulamentul iniţial era stipulat că maşinile
sunt „sigilate”, prin urmare nicio setare nu se putea face. Dar,
din motive de securitate, s-a permis umblarea la setările
suspensiei. Toate bune şi frumoase, numai că nu s-a făcut un anunţ
oficial. Am observat doar că mecanicii altor echipe şurubăreau pe
la maşini.

Drăgan, obişnuit cât de cât cu derularea unei curse, s-a înfiinţat
în faţa mecanicului-şef şi a început să-l ţină la poveşti. Am aflat
astfel că e permisă umblarea la setări, şi am aflat şi cam care
trebuie făcute. Oricum era prea târziu, a doua sesiune se
terminase.

Într-un exerciţiu de sinceritate voi mărturisi timpii noştri: A.
Drăgan – 2.04.195, A. Mladen – 2.05.140, F. Popa – 2.04.284, N.
Pantelic – 2.15.145, iar eu – 2.02.235. Inutil să vă povestesc
faptul că, de această dată, una dintre echipele Germaniei era pe
primul loc cu un timp de 1.52.237. La fel de inutil să vă povestesc
că eram ultima echipă de pe circuit.

Fără a apuca să facem vreo modificare la maşină, l-am trimis pe
Drăgan pe circuit pentru turul de calificare, pe aceeaşi ploaie şi
pe iluminarea palidă oferită de nocturnă. Nu ştiu cum a reuşit, dar
a reuşit să ne califice în cursă pe poziţia 23 a grilei de start. O
vagă urmă de consolare după ultima sesiune de antrenamente.

Cu ce moral am plecat la hotel? Mai bine mă trimitea cineva la
cules căpşuni, mai ales că prin hotel se găseau diverşi „piloţi”
puşi să ne întrebe pe ce loc suntem. Ceva instincte criminale am
încercat când am văzut grimasa de superioritate de pe feţele lor.
Este frustrant să te descoperi ultimul. O seară scurtă şi cu multă
linişte, am fugit în camere unde ne-am propus câteva ore de somn.
Nu am visat că vom câştiga cursa, oare de ce?

Oricum, Daniel a avut o seară plină. Un laptop, un document Excel
şi multe taste. A calculat consumul pe turul de circuit, timpii
medii, câtă benzină putem economisi la realimentări, cât timp ar
trebui să stăm fiecare în pistă în timpul cursei. Toate acestea
luând în calcul faptul că fiecare dintre noi trebuia să alerge
minim 25 minute în cursa de 4 ore, plus patru opriri obligatorii
pentru realimentare cu 20 litri benzină plus schimbul de piloţi.
Fără resentimente, în funcţie de timpii pe care i-am scos pe
circuit, am decis ca unii să alerge mai mult, alţii mai puţin.
Poate aveam o şansă la altceva decât ultimul loc.

Pagini: 1 2 3