Măsură drastică: interzicerea în centrul oraşului a maşinilor vechi!
Cel mai probabil, majoritatea dintre cei care aţi citit titlul sunteţi deja revoltaţi – staţi liniştiţi, această măsură nu e aplicată în capitala ţării noastre. Încă… E vorba despre mult mai cunoscuta capitală britanică, Londra, unde taxa de congestie se pare că nu mai e suficientă în calea poluării din ce în ce mai avansate.
Prin urmare, oficialităţile oraşului au început să dezbată o nouă propunere, care nu doar că va afecta milioane de şoferi din Anglia, dar are mari şanse să devină o prioritate pe ordinea de zi a Parlamentului European, deci ar putea deveni o durere de cap pentru un număr mult mai mare de şoferi din Europa.
Noi încă nu avem aşa ceva: taxa de congestie. Dar cine ar avea curajul să propună aşa ceva în aglomeraţia din Bucureşti?!
Mai exact, autorităţile londoneze au anunţat în februarie că doresc să înlocuiască actualul program al taxei de congestie cu unul mult mai ambiţios în materie de reducere a poluării: denumit ULEZ (Ultra Low Emissions Zone), acesta ar trebui să intre în vigoare până cel târziu în 2020.
ULEZ presupune stabilirea unor zone din Londra în care pur şi simplu se va interzice accesul maşinilor considerate poluante. Adică nu vor avea voie să circule în aceste zone maşinile diesel neconforme Euro 6 (pe scurt, toate maşinile diesel produse înainte de 2013-2014), respectiv maşinile pe benzină neconforme cel puţin normelor Euro 4, dar şi mai vechi de 2005.
Să vezi ce devalorizare fantastică vor avea dieselurile non-Euro 6. Dar şi benzinarele produse înainte de 2005
Deşi programul urmează să fie supus dezbaterii publice, analiştii consideră că are şanse foarte mari să fie adoptat în această formulă drastică, guvernul Angliei dând semne că ar dori generalizarea unei astfel de legi şi în alte oraşe mari din Marea Britanie.
Ca idee, autorităţile blamează pentru poluarea din Londra transportul auto, în proporţie de 80%, jumătate din această poluare provenind din alte surse decât arderea combustibilului – cum ar fi uzura pneurilor sau praful de la plăcuţele de frână. Poluarea maşinilor este atribuită astfel: taxiuri – 34%, utilitare – 26%, maşini personale – 17%, camioane de marfă – 11%, autobuze – 8% şi alte vehicule motorizate – 2%.
Cele mai vinovate pentru poluarea din Londra. Din cauza lor, ULEZ se va răspândi şi în Europa. Deci va ajunge şi la noi
Londra mai este ameninţată şi din altă direcţie: riscă o amendă anuală de 300 de milioane de lire sterline (peste 350 de milioane de euro) din partea UE din cauza nivelului de dioxid de azot (NO2), considerat ca fiind cel mai ridicat din Europa.
Aşadar, la finalul acestui deceniu s-ar putea ca Uniunea Europeană să ne impună şi nouă astfel de legi drastice: interzicerea pur şi simplu a accesului maşinilor mai vechi în anumite zone din oraşe sau poate chiar în tot arealul unei aşezări urbane.
CUM VI SE PARE O ASTFEL DE LEGE, DE INTERZICERE A MAŞINILOR VECHI?