MAŞINILE AUTONOME: Pasul următor e… fără şofer
La trecerea din secolul XIX în secolul XX, automobilul a început să devină un simbol al societăţii moderne. Pe la jumătatea secolului trecut, maşina devenise mai mult decât un mijloc de transport, făcea parte integrantă din viaţa noastră, ba chiar era o extensie a imaginii celui de la volan.
Iată, însă, că epuizarea resurselor petroliere ne trezeşte din visul „secolului vitezei“, industria auto îndreptându-se încet spre mijloacele de propulsie neconvenţionale. Dar nu numai atât.
Autoturismul personal – un adevărat simbol al societăţii secolului XX riscă să devină o banalitate a secolului XXI
Noul mileniu a dat startul unei noi curse, despre care s-au auzit foarte puţine până acum. O cursă care s-ar putea să îi ia pe nepregătite pe cei peste un miliard de şoferi de pe această planetă. Pentru că presupune… cedarea controlului volanului. Nu unei alte persoane, ci unui creier electronic.
Mai exact, până cel târziu la jumătatea acestui secol, vom asista la o schimbare revoluţionară a modului în care se va desfăşura transportul personal. Şi asta deoarece maşinile se vor conduce singure de la A la B, rolul şoferului rezumându-se doar la a da comenzi privind destinaţia.
Evident, primul impuls al cuiva care are permis de şofer va fi de a respinge această idee, de maşină care se conduce singură. Psihologic vorbind, nevoia omului de a controla lucrurile pe care le foloseşte se împleteşte cu ego-ul şi teama faţă de inteligenţa artificială. Logic, însă, suntem înconjuraţi de o multitudine de obiecte şi sisteme automatizate, menite a ne face viaţa mai uşoară.
Ce poate fi mai confortabil decât să-ţi conducă altcineva maşina? De preferat să se conducă singură
Aşa încât primul argument în favoarea maşinilor autonome este mult mai simplu decât vor să accepte detractorii: confortul personal. După care vorbim de o eficienţă a transportului şi consumului dusă la un alt nivel, deoarece un computer nu oboseşte şi face toate calculele cu o viteză extrem de mare.
La care se adaugă creşterea extraordinară a siguranţei, prin eliminarea erorilor umane. În materialul de faţă ne propunem doar să trecem în revistă, într-o stare incipientă, principiile care stau la baza ideii de maşină autonomă. Pentru că o discuţie detaliată ar necesita spaţiu cât pentru câteva romane, cel mai probabil…
Deocamdată, ne vom familiariza cu filosofia ideii de maşină autonomă şi vom vedea ce tehnologii necesită. Dar şi la ce piedici ne putem aştepta – vedem PE PAGINA URMĂTOARE