Maşini electrice vs. maşini benzină vs. maşini diesel. Care merită?

Autor: Iulian Dnistran 10 dec. 2013 Dosar & Analize

2. Influenţa asupra efectului de seră (emisiile de CO2)

În cazul acestui criteriu se iau în considerare toate fazele din ciclul de viaţă al maşinilor – de menţionat că, în acest caz particular, studiul ia în considerare doar situaţia industrială din Franţa.

În graficul de mai jos se poate observa cu uşurinţă care este diferenţa dintre o maşină electrică şi o maşină diesel, defalcat pe principalele etape din ciclul de viaţă teoretic de 150.000 km.

În cazul maşinilor electrice, 35% din influenţa asupra efectului de seră este cauzat de producerea bateriilor electrice – sunt luate în considerare emisiile CO2 rezultate atât din procurarea şi transportul materialelor necesare (în general, metale rare, care necesită procese speciale de extracţie), cât şi cele rezultate la producerea efectivă a componentelor bateriilor electrice.

De asemenea, în condiţiile din Franţa, fabricarea unei maşini electrice (exceptând bateriile) duce la emisii CO2 aproape triple faţă de ale maşinilor cu motoare convenţionale – dar principala explicaţie ţine de raportul între numărul de unităţi produse în uzină şi consumul de resurse, raport defavorabil maşinilor electrice datorită cadenţei mult mai mici decât în cazul maşinilor convenţionale.

În schimb, maşinile electrice îşi iau revanşa la capitolul consum în utilizare, deoarece nu emit noxe, faţă de maşinile cu motoare cu ardere internă, a căror utilizare produce trei sferturi din cantitatea totală de emisii CO2. În cazul maşinilor electrice, emisiile CO2 în utilizare sunt ”transferate” proceselor de producţie a curentului electric.

Prin urmare, maşinile electrice au un avantaj major în utilizare în faţa maşinilor cu motoare termice, contribuind mult mai puţin la efectul de seră decât maşinile diesel şi pe benzină. Un exemplu de calcul pentru 100.000 km ne arată următoarele cantităţi de emisii CO2:

  • 8 tone CO2 pentru maşinile electrice (în Franţa)
  • 14 tone CO2 pentru maşinile convenţionale (în Franţa)

De remarcat faptul că, în cazul maşinilor electrice, emisiile de CO2 în faza de utilizare ţin de mijloacele de producere a curentului electric. În Germania, din cauza faptului că mare parte a curentului electric este produs în termocentrale pe cărbuni, emisiile de CO2 ale unei maşini electrice sunt estimate la 15 tone în 100.000 km.

Prin urmare, specialiştii consideră că modul în care maşinile electrice pot deveni alternativa serioasă la cele cu motoare termice este de a modifica drastic reţeaua de producere a energiei electrice, adică înlocuirea centralelor poluante cu tehnologii care utilizează surse regenerabile (Germania, de exemplu, are în plan ca, până în 2020, cantitatea totală de curent electric să provină în proporţie mai mare de 50% din energie solară).

Însă, chiar şi în condiţiile actuale, maşina electrică devine mai convenabilă decât una cu motor diesel după doar 30-50.000 km dacă se ia în considerare contribuţia la efectul de seră. Specialiştii avertizează că, în realitate, maşina electrică rămâne clar mai bună în mediul urban, unde ciclurile intermitente de funcţionare ale motoarelor termice duc la emisii ridicate de CO2.

Un nou criteriu, PE PAGINA URMĂTOARE


Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide