Maşini de familie accesibile. Ce maşini second hand sub 5.000 de euro merita atentia ta

Autor: ProMotor 16 iun. 2017 Dosar & Analize

Toyota Prius 2 (2004-2009)

Una dintre cele mai fiabile maşini second hand pe plan european este o maşină cu propulsie hibridă. Da, a doua generaţie Toyota Prius a reuşit să impresioneze atât clienţii, cât şi specialiştii, demonstrând că tehnologia asocierii unui motor pe benzină cu un motor electric şi baterii poate fi extrem de robustă.

Curiozitate pentru lumea second hand: deşi mulţi nu au încredere în sistemul de propulsie hibridă, Prius 2 se dovedeşte mult mai fiabilă decât majoritatea modelelor cu propulsie convenţională!

 

VERSIUNI ŞI MOTORIZĂRI

Prius 2 e oferită cu un singur tip de propulsie: o combinaţie între un motor pe benzină de 1,5 litri şi 77 CP (cu particularitatea că funcţionează după ciclu Atkinson) şi un motor electric de 50 kW, alături de baterii nichel – hidruri metalice. Puterea maximă totală se cifrează la 111 CP, iar consumul mediu de benzină e de numai 4,3 litri/100 km, ceea ce face din Prius un rival pentru motoarele diesel.

Ştiţi vorba aia: una şi bună. Adică o singură variantă de motorizare, dar care primeşte o notă excelentă pentru fiabilitatea generală

 

Însă un alt mare atu al lui Prius, pe care l-au sesizat deja câteva sute de cumpărători români, este scutirea de taxe datorită motorizării hibride. Cu alte cuvinte, o familie cu pretenţii ecologiste, care nu are nevoie neapărat de spaţiul unui break sau monovolum, va considera Prius 2 drept un foarte potrivit companion.

PROBLEME UZUALE

Temerile legate de funcţionarea bateriilor şi a motorului electric ori de diverse probleme cu electronica s-au dovedit nejustificate. Experienţa şi problemele întâmpinate de japonezi cu prima generaţie Prius i-au făcut să acorde o atenţie obsesivă detaliilor în privinţa celei de-a doua generaţii. Aşa încât, din punct de vedere al sistemului de propulsie, problemele sunt aproape inexistente.

Nu e chiar ”fără de păcate”, dar micile probleme sunt rare. Există şi pericolul (extrem de mic) al unor probleme majore, dar soluţiile de remediere sunt deja mult mai accesibile

 

Dacă, totuşi, apar probleme cu sistemul de propulsie hibridă, cheltuielile mari pot fi evitate prin apelarea la soluţii mai simple: de exemplu, nu e necesară înlocuirea completă a bateriilor, ci doar a modulelor care nu mai funcţionează. Trebuie, însă, reţinut că riscurile de apariţie a problemelor la sistemul hibrid creşte dacă maşina a stat nepornită câteva luni (deci dacă bateria nu a trecut prin ciclurile normale de încărcare/descărcare).

Problemele uzuale ale lui Prius 2 se referă la sistemul de frânare (uzură accentuată a conductelor şi ruginirea rapidă a discurilor de frână) ori la sistemul multimedia (erori de soft sau defectarea ecranului tactil). În rest, maşina funcţionează foarte bine chiar şi după terminarea garanţiei de 8 ani pentru baterii şi sistemul hibrid.

PREŢURI ŞI RULAJ

Toyota Prius 2 nu e o maşină ieftină la second hand – cel puţin nu comparativ cu prima generaţie, care poate fi cumpărată începând de la 2.500 euro, însă prezintă riscuri mari în ce priveşte fiabilitatea. Modelele Prius 2 din 2004-2005, cu rulaje mari (peste 200.000 km) pornesc de la 4.000 de euro, iar la 5.000 de euro rar se găsesc modele cu mai puţin de 150.000 km.

Nu poate fi considerată prea ieftină, dar modele Prius 2 se găsesc deja până în 5.000 de euro, cu rulaje acceptabile

Pagini: 1 2 3 4 5 6


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide