Maşini 4×4 2010 – berline şi limuzine cu tracţiune integrală

Autor: Oraan Mărculescu 11 ian. 2010 Dosar & Analize

Deşi nu s-ar crede, oferta în materie de berline şi limuzine cu
tracţiune integrală este destul de vastă, fiind pe gustul
clienţilor care doresc un plus de siguranţă pe lângă stilul
unui sedan sau caracterul pragmatic al unui hatchback
compact
.

Se remarcă grupul VAG, cu modele 4×4 în fiecare segment şi cu
paleta cea mai largă de motorizări, Audi detaşându-se ca
imagine, prin nu mai puţin de 24 de versiuni diferite
din
care clienţii pot alege. De asemenea, VW oferă preţuri foarte
tentante în segmentul berlinelor compacte şi medii cu tracţiune
integrală, mai ales având în vedere motorizările diesel.

Poate că în domeniul maşinilor compacte şi în unele cazuri din
segmentul berlinelor medii diferenţa de preţ pare măricică faţă de
versiunile omonime cu tracţiune pe doar o punte. Însă peste
pragul de 30-35.000 euro, sunt de preferat versiunile cu tracţiune
integrală
, diferenţa de preţ fiind justificată de nivelul
tehnologic înglobat de sistemele 4×4.

oricum, majoritatea berlinelor 4×4 fac parte din
domeniul premium
, fiind clar că, pentru clienţii care pun
accent pe buget, compromisul se găseşte în altă categorie: cea a
SUV-urilor şi crossoverelor. Totuşi, nu este de neglijat creşterea
numărului de maşini 4×4 din segmentul hatchback-urilor şi
berlinelor medii şi mari, tracţiunea integrală fiind din ce în ce
mai mult percepută ca un atu ţinând de siguranţă.

Dat fiind faptul că vorbim de preţuri care pornesc din jurul
sumei de 20.000 euro, deci valori măricele, câştig de cauză
vor avea preponderent versiunile mai scumpe
, diferenţele
de preţ între motorizările aceluiaşi model fiind mici raportat la
sumele generale. De apreciat şi oferta foarte largă, în fiecare
segment, a combinaţiei tracţiune integrală + motor diesel, pe
gustul celor care vor să îmbine siguranţa crescută şi consumul
redus.

În următorul episod vom trece în revistă
maşinile 4×4 care satisfac familiile numeroase: breakurile şi
monovolumele.

VEZI TOT DOSARUL
PROMOTOR.RO MAŞINI 4×4 2010

Modelele cu tracţiune integrală din clasa compactă pe piaţa
românească sunt următoarele:

Modelele cu tractiune integrala din clasa compacta pe piata romaneasca

În clasa berlinelor compacte găsim foarte puţini producători
care oferă maşini 4×4. Volkswagen şi Subaru se remarcă,
datorită modelelor VW Golf, respectiv Impreza
.

Golf si Impreza ofera dieselÎn cazul lui Volkswagen,
modelul Golf este dotat cu sistemul simplificat 4MOTION, combinaţia
cu motorul 2.0 TDI conferindu-i modelului un preţ de pornire sub
20.000 euro. Japonezii oferă pe Impreza un sistem foarte lăudat, mai complex,
însă preţul similar este oferit cu o motorizare de bază pe benzină,
mult mai puţin performandă decât TDI-ul de la VW.

Atât Audi şi VW, cât şi Subaru, oferă modele 4×4 împreună cu
motorizări diesel potente, amatorii care vor să combine economia cu
siguranţa, într-un pachet pentru utilizarea cotidiană, fiind
obligaţi să scoată din buzunar sume în jurul a 20.000 euro.

Sportivele - de la 40.000 euroLa polul opus avem
combinaţia sportivitate şi tracţiune integrală, valabilă pentru
vârfurile de gamă. Se detaşează Subaru Impreza STi (cea mai
scumpă compactă 4×4) şi Mitsubishi Lancer Evolution
, cel
din urmă beneficiind de un sofisticat sistem de control S-AWD, cu
trei programe de funcţionare.

Totuşi, performanţele unor integrale cu rădăcini în WRC costă în
jur de 40.000 euro, fiind vizată o clientelă foarte restrânsă. Însă
performanţele bune asociate cu tracţiunea integrală nu lipsesc: la
30.000 euro (preţ de bază), amatorii pot opta pentru noul VW Golf
R20, de 270 CP, sau pentru mai spaţiosul Volvo S40 T5, cu „doar”
230 CP.

Per total, oferta de maşini 4×4 din domeniul berlinelor
compacte este foarte redusă
, acest segment fiind
influenţat în mod hotărâtor de factorul preţ – iar tracţiunea
integrală este, încă, un lucru scump. Mai ales că nu în acest
segment găsim cele mai ieftine maşini dotate cu tracţiune
integrală.


Pagina 2: maşini 4×4 clasa medie

VEZI TOT DOSARUL PROMOTOR.RO MAŞINI 4×4
2010

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide