La multi ani Citroen!

Cu prilejul evenimentului de la Paris, am avut ocazia de a
conduce un 2CV. Impresia mea a fost că, dacă aş fi trăit la vremea
lansării maşinii şi cineva mi-ar fi propus să renunţ la cal în
favoarea sa, aş fi râs copios.

2CV este cea mai „lipsită de siguranţă” maşină pe care am condus-o
vreodată. Construcţia sa e extrem de simplă, poate chiar prea
simplă, iar de finisaje nu poate fi vorba. Nici de materiale de
calitate. Scaunele interiorului sunt de fapt nişte fotolii de tip
camping cu cadru metalic, plus şezut şi spătar din material
textil.

Accesul în maşină este dificil, deoarece banchetele faţă şi spate
sunt decalate serios faţă de zona de acces a portierelor. Volanul
este amplasat aproape pe orizontală şi, imediat ce porneşti la
drum, te rogi să te opreşti din râs şi să reuşeşti să negociezi
primul viraj.

Toată maşina tremură, ruliul este incredibil de mare şi ai impresia
că în câteva secunde vei rămâne cu volanul în braţe, iar maşina va
zbura de pe şosea. Totul este zgomotos şi nu am găsit nici un
element care să poată fi asociat în vreun fel cu termenul de
„rafinat”. 2CV este greu de condus deoarece, deşi masa proprie e
destul de mică, manevrabilitatea se dovedeşte deficitară, ţinuta de
drum este haotică şi nesigură, iar frânele par inexistente.

Dacă astăzi s-ar construi o astfel de maşină şi ar fi voie să fie
comercializată, cred că un preţ corect pentru ea ar fi de 500 de
euro.Extrem de ieftină la achiziţionare, dar şi foarte dificil de
distrus, 2CV a avut o carieră fabuloasă.

În 42 de ani de producţie, au fost fabricate peste cinci
milioane de exemplare, foarte apreciate de cei care aveau nevoie
doar de un vehicul capabil să îi transporte cumva din punctul A în
punctul B. Datorită succesului uriaş şi aerului rustic, 2CV este
acum o maşină-cult.

La fel a devenit şi DS, model lansat în 1955, primul Citroën
echipat cu suspensia pneumatică cu autoajustare a gărzii la sol
dezvoltată de marca franceză. DS a fost prima maşină europeană
echipată cu frâne cu discuri.

În plus, DS era echipată cu servodirecţie, servofrână şi, din 1968,
cu faruri adaptive (mai corect pentru vremea respectivă – faruri
direcţionale). De asemenea, DS beneficia de Citromatic, o
transmisie semiautomată revoluţionară dezvoltată de Citroën.

Cu gândul la C5-ul de acasă şi la suspensia sa pneumatică
controlată electronic, am urcat la bordul unui DS 21 Pallas din
1969. Cu o putere maximă de 115 CP, fizică de 21 CP, produsă de o
motorizare în patru cilindri de 2.175 cmc, DS 21 Pallas este una
dintre cele mai confortabile maşini pe care le-am condus
vreodată.

Confortul la rulare este practic similar cu cel al C5-ului meu de
anduranţă, dar gândiţi-vă că este o distanţă tehnologică de 30 de
ani între cele două maşini. Fără montant central, cu nişte fotolii
uriaşe pe post de scaune, DS exercită o magie aparte, care nu poate
fi egalată de multe maşini ale trecutului.

Pagini: 1 2