Istorie Lamborghini: 50 de ani de istorie neconvenţională

”Am avut unele dintre cele mai cunoscute maşini Gran Turismo, dar la toate am găsit hibe: prea cald înăuntru, confort insuficient, nu îndeajuns de rapide sau cu o finisare sub pretenţii. Acum vreau să fac GT-ul perfect. Nu o minune a tehnicii, ci o foarte normală şi convenţională maşină sport, dar PERFECTĂ” (Ferruccio Lamborghini)

Odată cu înfiinţarea companiei ”Lamborghini Automobili”, Ferruccio Lamborghini şi-a creat o echipă serioasă de pornire: inginerul Giotto Bizzarrini, cunoscut pentru motoarele Ferrari, urma să se ocupe de motorul V12, iar tinerii Giampaollo Dallara şi Giampaolo Stanzani de şasiu şi restul componentelor. Prima maşină purtând logo-ul Lamborghini a fost prototipul 350 GTV, pe baza căruia s-a realizat primul model de serie, lansat un an mai târziu: 350 GT, redesenat de Felice Bianchi Anderloni (Carrozeria Touring).

Lamborghini 350 GTV (prototip, 1963)

Filosofia ”original, dar nu extrem” l-a făcut pe jurnalistul american Henry Manney III, de la revista ”Car” (fan Ferrari), să spună că ”maşina asta îi va da dureri de cap lui Ferrari” sau că” este cea mai plăcută maşină sport pe care am condus-o”. 350 GT a fost urmat în 1966 de 400 GT 2+2, care oferea două locuri suplimentare şi motorul V12 de 4,0 litri, vânzările sale dublându-se faţă de ale predecesorului. Propunerile diverşilor carosieri bazate pe şasiul lui 350 GT (3500 GTZ, 350 GT Spyder sau 400 Monza) au rămas doar la stadiul de prototipuri.

Lamborghini Miura (1965)

La Salonul Auto de la Geneva din 1965 a apărut prototipul Miura. Iniţial, Ferruccio s-a arătat reticent la ideea tinerilor săi ingineri Dallara şi Stanzani de a realiza o maşină de curse pentru stradă, cu motorul V12 poziţionat în spatele cockpitului (soluţie folosită doar în motorsport). Apoi, însă, a realizat că proiectul 400 TP ar putea fi un bun vector de imagine şi l-a contactat pe Nuccio Bertone. Acesta s-a arătat entuziasmat (”doar eu pot să fac un pantof potrivit pentru piciorul tău!”), pundu-i-l la dispoziţie pe tânărul designer Marcello Gandini, care a creat una dintre ”zeităţile” istoriei auto.

Viteza maximă de 280 km/h îi conferea titulatura de cea mai rapidă maşină de producţie a vremii, dar au existat şi unele probleme (supraîncălzirea habitaclului, portanţa prea mică pe faţă la viteze foarte mari sau jantele din magneziu prea sensibile). În ciuda criticilor, Miura a depăşit aşteptările tuturor în materie de comenzi. Iniţial, Don Antonio Miura, cunoscut pentru taurii săi de luptă consideraţi cei mai periculoşi, a dezaprobat folosirea acestui nume pentru noua maşină, dar, ulterior, a devenit chiar mândru de onoarea care i s-a făcut, devenind prieten bun cu Ferruccio Lamborghini.

Lamborghini Marzal by Bertone (concept, 1967)

Roadsterul Miura şi ultrasportivul Miura Jota (cu modificări realizate în timpul liber de pilotul de uzină Bob Wallace) nu au ajuns în producţia de serie, din cauza interesului prea scăzut. În schimb, ineditul concept Marzal, cu patru locuri şi uşi de tip ”gullwing”, a fost urmat de best-seller-ul Espada, un adevărat GT cu 4 locuri şi portbagaj încăpător. În paralel, Lamborghini a oferit şi modele GT mai accesibile, precum Islero sau Jarama, dar care au fost mult mai puţin bine primite.

Lamborghini Urraco (1970)

În 1970, Ferruccio a dat undă verde unui frăţior mai mic al lui Miura: Urraco. Desenat tot de Bertone, cu un V8 şi 2+2 locuri, dar şi un preţ mai accesibil decât al lui Miura, Urraco a avut imediat succes, fiind produs în trei serii timp de 7 ani. Din păcate, pe fondul problemelor financiare, în 1972 şi 1973 Ferruccio Lamborghini a fost nevoit să vândă acţiunile Lamborghini Automobili unor afacerişti elveţieni, retrăgându-se din business-ul auto. Nu înainte, însă, de a arăta lumii prototipul LP500, urmaşul lui Miura. Un urmaş care avea să devină o revelaţie în perioada următoare şi o legendă a patrimoniului auto: Countach.

Vezi perioada anilor 1973 – 1987 în PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4 5 6