ISTORIA maşinilor zburătoare: între vis şi realitate

În 1946, inventatorul american Robert Edison Fulton, Jr. a lansat maşinăria numită Airphibian, care chiar a funcţionat şi nu a omorât pe nimeni. Spre deosebire de majoritatea încercărilor de până atunci, Airphibianul nu a fost o maşină transformată în avion, ci un avion transformat în maşină – cu aripi detaşabile. Şi a fost atât de bine făcut, încât a fost primul vehicul de acest fel care a primit certificare din partea administraţiei aeronautice civile americane. Aşa că acum te întrebi, probabil, ce s-a întâmplat cu toate visele SF care s-ar fi putut materializa prin acest Airphibian.

Păi, e destul de simplu. Lipsa de bani l-a forţat pe Fulton să-şi vândă compania către o firmă care nu a avut nici un interes să continue dezvoltarea aparatului de zbor.

Un alt proiect extrem de interesant care a avut succes s-a numit Aerocar. De fapt, Aerocarul a devenit cea mai cunoscută maşină zburătoare funcţională din istorie. Primul exemplar a fost construit în 1949, iar creatorul său – Moulton Taylor – a avut câteva discuţii cu domul de mai sus (Robert Fulton) şi a ajuns la concluzia că ar fi mai bine dacă modelul său ar avea aripi pliabile (şi nu detaşabile, ca la Airphibian).

Unul dintre puţinele Aerocaruri făcute vreodată. Foto: Wikimedia Commons

Aerocarul este al doilea şi ultimul automobil zburător care a primit certificare din partea administraţiei aeronautice civile americane (astăzi administraţia federală de aviaţie – FAA), iar inventatorul său ar fi dat lovitura dacă ar fi găsit 500 de clienţi pentru el. Dar a găsit doar vreo 250, iar compania care a promis că porneşte producţia în serie a oprit orice negociere. În final, doar şase bucăţi au fost construite, iar unul dintre ele zbura încă fără probleme în 2008.

Povestea nu ar putea continua fără să menţionez despre celebrul Paul Moller, care lucrează de mai bine de 50 de ani la ceea ce se numeşte Moller Skycar. Un personaj care a avut câteva probleme cu legea de-a lungul drumului său anevoios către faimă şi care nu a reuşit nici acum să facă un zbor cu un om înăuntrul vehiculului său. De fapt, la sfârşitul lui 2013 a început o campanie de finanţare pe site-ul Indiegogo unde a cerut nu mai puţin de 958.000 de dolari americani pentru continuarea dezvoltării Skycar-ului, dar care a strâns în cele din urmă mai puţin de 30.000 de dolari.

Paul Moller şi vestitul său SkyCar. Din păcate, proiectul său nu a zburat niciodată cu un om la bord

Singura companie care a reuşit să pună în vânzare un vehicul asemănător cu o maşină zburătoare în ultimii ani este Parajet International din Marea Britanie. Dar SkyRunner (căci aşa se numeşte modelul) nu e decât un buggy combinat cu o motoparapantă. De asemenea, mai există două companii care lucrează la prototipuri de maşini zburătoare – Terrafugia şi Aeromobil, dar nici una dintre acestea nu s-a apropiat încă de producţia de serie.

Planurile companiei Terrafugia par să dea roade

Concluzia dureroasă a acestui text este că promisiunea maşinii zburătoare adevărate – ca în The Jetsons sau The Fifth Element – este încă foarte departe de realizare. Pe de-o parte fiindcă o maşină nu trebuie să aibă aripi ca să poată fi folosită în siguranţă, iar pe de altă parte fiindcă noi ca oameni nu suntem pregătiţi pentru această schimbare. E pur şi simplu prea devreme să mergem cu toţii la ţară cu maşina zburătoare, în condiţiile în care încă mai există şoferi care cred că nu e necesar să porţi centura de siguranţă.

Acest material a apărut iniţial în revista ProMotor numărul 114 din septembrie 2014 cu titlul „unde sunt maşinile noastre zburătoare?!”.

Pagini: 1 2