Interviu cu Mike Brewer şi cu Edd China, „părinţii” Wheeler Dealers (Maşini pe alese)

Probabil că ai auzit deja vestea, însă, ca să ne asigurăm că ajunge la toată lumea, o să repetăm şi aici: sâmbătă, 4 aprilie, la ora 20:00, va debuta pe DIscovery Channel un nou sezon al emisiunii Maşini pe Alese (T.O.: Wheeler Dealers). De data aceasta, cunoscuţii restauratori de maşini Mike şi Edd îşi vor instala tabăra în Statele Unite ale Americii. În aşteptarea noului val de deal-uri specifice echipei Mike/Edd, am reuşit să le interceptăm programul cu un scurt interviu. Iată ce am aflat:

Există anumite reguli după care vă alegeţi modelele prezentate în program? Cu alte cuvinte, vă alegeţi maşinile înainte să înceapă episodul sau aveţi pe undeva o listă la care v-aţi gândit încă de la începutul sezonului?

Edd China: Da, ştim de la bun început ce maşini vom folosi. Şi apoi se întâmplă ceva normal… De pildă anul ăsta, pentru acest sezon, am făcut opt maşini în vreo şase luni. Vă puteţi imagina deci că primele maşini… Ştiţi cum e, avem câteva pe care le-am găsit, e grozav! Mike şi-a făcut treaba, a căutat… Există o echipă întreagă de oameni care caută. Dar mai sunt şi maşini foarte greu de găsit. De pildă, am găsit acel VW Thing foarte târziu, fiindcă ne-am străduit să găsim un exemplar potrivit. Mike face mari eforturi ca să găsească maşinile astea… Dar nu poţi să iei chiar orice maşină, trebuie să găseşti ceva aşa cum trebuie, care să-ţi ceară doar un anumit volum de muncă. N-avem de ce să luăm o maşină care deja e gata, complet finisată. În acelaşi timp, n-avem de ce să luăm o maşină la care va trebui să muncim atât de mult, încât ne-ar fi imposibil s-o terminăm la timp. Aşa că Mike trebuie să se dea peste cap ca să găsească maşinile astea. Ştim dinainte ce maşini ne dorim, dar nu avem certitudinea că le vom şi găsi.

Să ştiţi că noi avem o maşină 4×4 excelentă, făcută în România anilor 1970. Vă aşteptăm să vă ocupaţi de un asemenea model oricând doriţi!

Mike Brewer: Trebuie să înţelegeţi că „Maşini pe alese” e un program care se bucură de o popularitate uriaşă peste tot în lume, aşa încât primim din toate colţurile lumii cereri de acest fel. Mulţi ne imploră să refacem modelele de maşini reprezentative pentru ţara lor sau cu o valoare sentimentală mare pentru ei. Pentru moment, datorită popularităţii de care se bucură programul nostru în SUA, ne-am orientat spre America. Aşa încât deocamdată căutăm doar maşini americane, dar evident că în sezoanele următoare vom lucra şi alte modele. De exemplu, eu caut acum maşini prin Germania, Italia, Polonia şi Rusia, fiindcă ne pregătim pentru sezoanele următoare, când evident că vom lucra şi cu maşini din alte ţări. Ştiu că fiecare dintre voi îşi doreşte foarte mult să venim în ţara lui, ca să refacem o maşină… Şi aşa va fi! Până acum am lucrat cam 100 sau 120 de maşini şi mai avem încă multe de făcut… Deci în mod sigur vom veni să vă vizităm cât de curând!

Deci lucrurile stau cam aşa: Mike caută o maşină, o cumpără şi o aduce la atelierul lui Edd – locul unde se produce magia. La TV, noi îl vedem pe Edd făcând lucruri care par aproape imposibil de făcut de către un singur om. Mai sunt şi alţii care îl ajută pe Edd? Sau el chiar face totul de unul singur, ca un magician?

Mike Brewer: Sigur, nu e un secret: avem mereu un asistent în atelier, deci pe Edd îl ajută fie Paul, fie Phil. În plus, îl mai ajut şi eu dacă sunt prin preajmă. Sau dacă apare vreo piesă care trebuie lucrată cumva în afara atelierului nostru, eu mă ocup de piesa respectivă, deci dau şi eu o mână de ajutor. Însă avem o echipă foarte mică şi aşa funcţionăm cel mai bine. E mai bine aşa, ca să nu ne călcăm în picioare dacă suntem prea mulţi. Aşa, noi ştim exact ce avem de făcut cu maşinile. Suntem o echipă strâns unită, în care fiecare om ştie exact ce are de făcut şi împreună ştim cum să finalizăm un proiect şi să obţinem o maşină excelentă.

Edd China: Dar, evident, nu e deloc uşor. Avem la dispoziţie doar aproximativ două săptămâni ca să refacem o maşină. E greu, dar tocmai aici se vede mai bine priceperea lui Mike. După cum a precizat şi el mai devreme, trebuie să cumpere maşina cea mai potrivită pentru noi, la care să fie nevoie doar de un anumit volum de muncă şi pentru care să putem obţine preţul corect. Nu poate fi o maşină complet finisată sau una la care să fim obligaţi să lucrăm prea mult, fiindcă n-am reuşi s-o terminăm la timp. Deci partea cea mai grea, pentru început, e să ne asigurăm că avem exact maşina care trebuie. Şi cred că în asta şi constă succesul nostru. Lucrăm împreună de mult timp şi deci sperăm că maşinile vor exista încă mult timp de acum încolo şi că eu şi Mike vom reuşi să ne facem fiecare meseria cum trebuie.

Ştiu că au existat şi situaţii în care maşinile pe care le-aţi reparat nu s-au vândut cu preţul pe care vi l-aţi fi dorit voi, ceea ce v-a influenţat bugetul. Ce faceţi în asemenea cazuri? Aveţi un fond de rezervă? Sau o astfel de situaţie influenţează alegerea următoarei maşini pe care o veţi reface pentru programul TV?

Edd China: În asemenea situaţii, eu pur şi simplu nu mai mănânc vreo două săptămâni, şi mor de foame… Nu, avem un fel de fond de cheltuieli. Evident, Mike se ocupă de mult timp de partea asta. Avem noroc că nu pierdem bani tot timpul, deci e destul de convenabil. Şi, în plus, avem mult noroc cu alte proiecte. Anul ăsta cred că ne-am descurcat foarte bine. Cred că am reuşit chiar să atingem şi profituri de cinci cifre. Şi, deşi acest program nu e despre profit, dacă avem şi aşa ceva, ştim că, atunci când ne dăm peste cap, aşa cum am făcut cu modelul Pacer, nu ne pierdem chiar toţi banii. Cel puţin o parte din ei sunt recuperaţi din profitul obţinut pentru o altă maşină.

Mike, ştiu că uneori negociezi dur ca să obţii ceea ce vrei. Şi de cele mai multe ori obţii ceea ce vrei. Le-ai recomanda o astfel de strategie şi cumpărătorilor obişnuiţi de maşini clasice? Sau i-ai încuraja să se gândească mai mult la maşină şi mai puţin la buget?

Mike Brewer: Cred că tot timpul trebuie să ne gândim la buget. Tot timpul, da! Eu am devenit un negociator expert fiindcă fac asta de aproape 30 de ani. Iată de când negociez şi cumpăr maşini… Dar când eu şi Edd ne alegem o maşină, rolul meu din program îmi cere să ştiu cu cât se va vinde maşina respectivă, chiar înainte de a o cumpăra. Eu lucrez întotdeauna invers, pornind de la preţul de vânzare spre ceea ce putem obţine noi, ca preţ de cumpărare. Desigur, în asta constă arta unui dealer de maşini: să cumpere o maşină cu bani puţini, să negocieze cea mai bună tranzacţie şi apoi să încerce să obţină cât mai mulţi bani pe modelul finisat, ca să-şi maximizeze profitul. Singura metodă prin care putem face asta e prin calitatea muncii pe care o investim noi în maşinile respective. E evident. Avem o maşină care apare în următorul sezon din „Maşini pe alese”. E un MGA din 1959, pe care l-am cumpărat din Beverley Hills. E alb şi foarte obişnuit, un mic MGA banal. I s-a cam decolorat vopseaua, iar interiorul e foarte uzat. La fel şi caroseria, are un aer obosit şi lovit de soartă. Dar maşina era solidă şi am cumpărat-o la un preţ foarte bun. Am negociat la greu, desigur. Dar după ce i-am adus-o lui Edd, el a transformat-o poate într-una dintre cele mai bune maşini MGA din America. E absolut uluitoare! Şi din acest motiv primesc pe ea preţul pe care îl cer. Nici nu încape îndoială că voi vinde o astfel de maşină cu un profit foarte bun. La momentul vânzării nici nu mai trebuie să negociez, fiindcă am realizat un produs atât de bun, încât clientul care îl vede trebuie să-l şi cumpere, vrea să fie al lui! Ăsta este secretul unui dealer de maşini care se bucură de succes.

[Având în vedere că pe fir mai erau jurnalişti din estul Europei, atât am reuşit noi să întrebăm. În cele ce urmează, găseşti întrebările venite din alte ţări – care ar putea să-ţi mai astâmpere din curiozităţi.]

Ungaria: Cum aţi ales maşinile pe care le prezentaţi în acest nou sezon al seriei, numărul 12?

Edd China: O întrebare foarte bună. În mod normal, stăm de vorbă – ceea ce am făcut cam acum un an – şi ne gândim serios la acest aspect. Întotdeauna avem o listă de maşini care, după părerea noastră, ar trebui să apară în program. Dar se poate întâmpla ca, după ce am făcut lista, să nu reuşim să găsim unele dintre maşinile menţionate. În acest caz, luăm de pe alte liste unele dintre maşinile prezentate… Care deci oricum sunt lucruri pe care le căutam de mult. Alteori luăm decizii mai previzibile: dacă se apropie o aniversare, căutăm să includem în program şi modelul respectiv. Dar întotdeauna încercăm să avem un mix simpatic. Chiar şi în cazul maşinilor noastre americane, când am cumpărat atâtea maşini din America, tot am constatat că unele sunt oarecum europene.Avem un MGA pe care l-am transformat şi arată minunat. Avem un BMW 2002 tii. Şi asta e o maşină grozavă şi foarte rară, de fapt, aşa că Mike a făcut o descoperire excelentă în acel caz. Mai avem şi un Datsun, bineînţeles – un 240Z. Aş spune deci că am reuşit să obţinem un mix foarte plăcut. Avem, în egală măsură, şi maşini „foarte” americane, cum ar fi Pacer sau The Thing, cu care ne-am distrat enorm. Desigur, ar mai fi şi Pontiac-ul GTO, una dintre marile maşini nervoase ale epocii lui, dar şi un DeSoto, care cred că e prima sau printre primele maşini dotate cu cu un motor Hemi, adică un motor V8 mare, excelent. Deci, ca să răspund la întrebare, încercăm să facem o listă pe care o discutăm pe îndelete. Iar după ce stabilim că am ajuns la forma finală a listei, ne apucăm să căutăm maşinile respective. Desigur, abia aici începe partea comică, fiindcă nu reuşeşti întotdeauna să găseşti maşina pe care o cauţi. E destul de dificil, dar cred că anul ăsta avem un mix fantastic şi sper că vă veţi bucura cu toţii de alegerile noastre!

Polonia: Băieţi, dar voi ce maşini aveţi?

Mike Brewer: Bună întrebare! Eu am acasă o colecţie de maşini clasice: un Ford Mustang din 1967, un Chevrolet Camaro SS din 1968 şi un Bedford CA Van din 1960. Astea sunt maşinile mele clasice, dar pentru deplasările zilnice am un Ford S-MAX, care e o maşină europeană de mare popularitate. Cu ea mă duc la serviciu şi mă întorc acasă în fiecare zi.

Edd China: Eu am nişte maşini banale, absolut standard, dacă le pot spune aşa. Am un Range Rover şi un Mini Cooper S. Cât despre maşinele mele clasice, le-am vândut pe toate înainte să plecăm în America. De fapt, până la urmă ne-am vândut şi casa din Anglia, fiindcă am vrut să devenim ceva mai mobile, aşa că acum nu prea mai am mare lucru… Ce am păstrat însă sunt maşinile mele trăsnite. Am o maşină care e canapea şi totodată pat. Alta e un birou şi alta e o baie. Mai am şi un cărucior de cumpărături înalt de 3,5 metri. Deci mai multe chestii complet demente… O să ne întoarcem la ele, toată lumea se întoarce la astfel de chestii trăsnite pe timp de vară, de fapt. O să fie foarte distractiv.

Polonia: Ce părere aveţi despre maşinile electrice?

Edd China: Cred că ele reprezintă ceea ce va veni… Toată lumea adoră sunetul unui motor V8, îmi închipui, dar la un moment dat, în viitor, nu vom mai putea avea toţi maşini de acest fel, care dăunează mediului înconjurător. Deci, din păcate, suntem obligaţi să ne orientăm în această direcţie. Pe de altă parte, cred că tehnologia maşinilor electrice actuale e uimitoare. Dacă te uiţi la un model ca Tesla, există opţiuni minunate şi un nivel excelent de performanţă. Şi, în plus, e un model bazat foarte mult pe logică: de ce să vrei o maşină care are nevoie de 2000 sau 3000 de piese care s-o pună în funcţiune, când de fapt ai putea avea o maşină cu doar două piese: interiorul şi exteriorul unui motor. Iată cât e de simplu! Deci, după părerea mea, asta ne aşteaptă în viitor. Mi-ar plăcea mult ca la un moment dat, în viitor, să fac un model clasic de maşină electrică. Adică să transform o maşină clasică într-una electrică. Aş alege una cu un motor nu prea bun, dar cu o caroserie frumos desenată, care să aibă deci nevoie să meargă mai bine. Va fi nevoie să fac nişte planuri mai detaliate, dar categoric ăsta e drumul viitorului. Deci fiţi cu ochii pe maşinile electrice!

Mike Brewer: Trebuie să fiu de acord cu Edd. Şi eu cred că maşina electrică e ceva inevitabil. Ăsta e drumul nostru spre viitor. De curând m-am întors de la Salonul Auto de la Geneva, unde aproape fiecare producător – Jaguar, Ferrari, Lamborghini sau McLaren – deci toţi marii producători de maşini, chiar şi cei de pe piaţa internă – Ford, GM, Vauxhall, Opel – au acum o gamă largă de maşini electrice. Deci toţi privesc foarte serios situaţia, iar maşinile electrice vor deveni probabil un standard.

Bulgaria: A existat vreo maşină care să nu se compare cu nimic din tot ce aţi văzut înainte de ea? O maşină cu totul diferită de oricare alt model?

Mike Brewer: Categoric. Lamborghini Urraco. Dintre toate maşinile la care am lucrat, cred că Lamborghini Urraco se detaşează clar şi e cea mai diferită de toate celelalte. În fond, e o super-maşină, un super-automobil foarte scump. Modelul pe care l-am găsit noi nu mai circulase de aproape un deceniu. Stătuse încuiat într-un garaj în tot acest timp. Puţini mai ştiu în ziua de azi cum să demonteze motorul unei astfel de maşini şi să-l repare, fiindcă e un model V8 foarte delicat, italian. În plus, pentru partea mecanică a maşinii ai nevoie de o siguranţă în mişcări cu totul specială şi o măiestrie ieşită din comun. Consider deci că maşina asta a fost o mare reuşită pentru noi. Mai ales că am refăcut-o într-un interval de timp atât de scurt. Aici apare diferenţa faţă de o maşină obişnuită, să zicem una ca Fordul Mustang, pentru care te poţi duce să cumperi piese de schimb de la colţul străzii sau chiar le poţi înlocui cu piese de la o altă maşină. Însă e evident că nu poţi face aşa ceva cu un Lamborghini Urraco.

Edd China: Sunt de acord cu Michael, dar cred că singurul proiect care a fost poate puţin mai dificil decât acesta a fost acel Darracq din 1903, maşina noastră cu numărul 100, care evident că petrecuse mult timp în aer liber, prin diverse locuri… Asta a complicat situaţia, fiindcă se putea vedea clar, dacă înţelegeţi ce spun, ADN-ul maşinii… Pe de altă parte, maşina avea tot felul de funcţii: pedale, un radiator în faţă şi toate elementele pe care te aştepţi să le găseşti la o maşină, dar era unul dintre primele modele apărute la vremea aceea… Cu alte cuvinte, nimeni nu ştia prea bine ce se montează şi unde… Noi am lucrat cu maşini electrice, maşini pe motorină, maşini pe benzină, maşini cu motor cu aburi sub presiune – mare sau mică… Am lucrat cam tot ce vă puteţi imagina, dar nimeni nu ştia cu adevărat ce era cu maşina asta… Ca urmare, a fost un proiect extrem de dificil, fiindcă deşi totul ni se părea foarte cunoscut, nimic nu era exact aşa cum ştiam noi că ar trebui să fie. Maşina avea roţi de lemn, sisteme electrice bizare, un sistem cu o pompă de apă foarte stranie… Totul era altfel decât ştiam noi. A fost ca un vis, fiindcă totul ni se părea vag familiar, dar nu reuşeam să pricepem nimic. Un proiect foarte dificil.

4 aprilie, ora 20:00, Discovery Channel. Vor fi acolo.