Harta preţurilor din Europa: salariul minim VS preţurile la carburanţi. La un venit de 7 ori mai mare, luxemburghezii plătesc pe carburant mai puţin decât românii

Publicat: 14 06. 2018, 13:05

Preţul carburanţilor în România se află pe o pantă ascendentă, iar ultimele informaţii oferite de Oil Bulletin arată evoluţia preţurilor. Motorina din România este mai scumpă decât în multe state din Europa, în timp ce benzina este mai scumpă doar decât cea din Polonia şi Bulgaria.

Spre comparaţie, chiar dacă diferenţa dintre salariul minim net din România (al doilea cel mai mic din UE) şi cel mai mare din UE (Luxemburg) este de aproape 7 ori (251 euro VS 1687 euro), cetăţenii micului regat din inima Europei se bucură de un preţ al benzinei cu doar un eurocent mai mare pe litru, în timp ce preţul motorinei este cu 9 eurocenţi mai mic decât cel din România.

Ce cantitate de benzină şi motorină se poate achiziţiona în fiecare stat membru UE cu salariul minim

Vecinii bulgari, ţară în care salariul minim pe economie este cel mai redus din UE – 202 euro net, au la dispoziţie benzina Euro 95, precum şi motorina, la un preţ de 1.12 euro pe litru, taxele fiind incluse. La final de lună, un bulgar plătit cu salariul minim poate achiziţiona 180 de litri de benzină sau motorină.

În România, salariul minim brut pe economie este 1.900 de lei (407 euro), valoarea netă fiind de aproximativ 1160 de lei (251 euro). Astfel, la un cost de 1.25 euro pentru un litru de benzină Euro 95 şi 1.27 euro pentru un litru de motorină, românul plătit cu salariul mediu pe economie poate cumpăra aproximativ 201 litri de benzină şi 198 de litri de motorină în fiecare lună.

În Ungaria, costul carburanţilor este apropiat de cel din România. Un litru de benzină costă 1.25 euro, iar un litru de motorină 1.28 euro. Totuşi, salariul minim net este mai ridicat, cifrându-se la 296 de euro pe lună. Un maghiar plătit cu salariul minim pe economie poate cumpără 237 de litri de benzină şi 231 de litri de motorină.

Un leton câştigă cel puţin 346 de euro/lună. În Letonia, benzina costă 1.29 euro/litru, iar motorina 1.20 euro/litru. Din salariul minim se pot achiziţiona 268 de litri de benzină sau 288 de litri de motorină.

Un lituanian primeşte cel puţin 400 de euro la final de lună, iar la un cost de 1.26 euro litru de benzină şi 1.18 euro litru de motorină poate achiziţiona din salariul minim 286 litri de benzină, respectiv 306 litri de motorină în fiecare lună.

Polonia oferă un salariul minim net de 368 de euro pe lună, iar costul carburanţilor este destul de redus: 1.19 euro pentru un litru de benzină şi 1.18 un litru de motorină. Astfel, cel mai prost plătit polonez poate cumpăra la final de lună 309 litri de benzină şi 312 litri de motorină.

Croaţii au un salariu minim net garantat prin lege de 370 de euro pe lună, dar şi preţuri mari la carburanţi: 1.43 euro litru de benzină şi 1.37 euro motorina. Din venitul său, un croat plătit cu salariul minim poate cumpăra 258 de litri de benzină şi 270 de litri de motorină.

Slovacii câştigă aproape 400 de euro pe lună. Din salariul minim de 397 de euro pe lună, cetăţenii acestei ţări pot cumpăra 277 de litri de benzină la 1.43 euro/litru sau 305 litri de motorină la un preţ de 1.30 euro/litru.

Cehia are un salariu minim net de 412 euro pe lună, în timp ce un litru de benzină Euro 95 costă 1.29 euro, iar unul de motorină 1.26 euro. Din salariul minim, un ceh poate cumpăra 319 litri de benzină, respectiv 327 litri de motorină.

Cetăţenii din Estonia câştigă cel puţin 482 de euro pe lună. Un litru de benzină costă 1.38 euro, iar unul de motorină 1.31 euro, drept urmare estonianul de rând poate cumpăra 349 de litri de benzină, respectiv 368 litri de motorină.

Grecii sunt primii peste bariera de 500 de euro, dar au carburanţi scumpi

Grecii au un salariul minim net de 578 de euro, însă preţuri vestice la carburanţi: 1.65 euro se cer pentru un litru de benzină şi 1.42 euro pentru unul de motorină. Astfel, din salariul minim, un grec poate cumpăra 350 de litri de benzină şi 407 litri de motorină.

Portugalia oferă un salariul minim net de 587 de euro. Preţul benzinei este ridicat (1.59 euro/litru), însă motorina are un cost mai redus (1.38 euro/litru). Portughezul plătit cu salariul minim poate cumpăra 369 de litri de benzină şi 425 de litri de motorină. Astfel, şoferii cu maşini pe motorină beneficiază de un plin în plus.

Slovenia, cu salariul său minim net de 638 de euro şi preţurile de 1.35 euro/litru de benzină şi 1.29 euro/litru de motorină, oferă cetăţenilor posibilitatea achiziţionării a 472 litri de benzină, respectiv 494 litri de motorină.

În Malta, salariul minim este de 673 de euro pe lună, iar preţurile carburanţilor sunt destul de mici. La final de lună, se pot cumpăra 514 litri de benzină la 1.31 euro/litru sau 570 de litri de motorină la un cost de 1.18 euro/litru.

733 de euro este salariul minim net în Spania, iar un litru de benzină costă 1.33 euro, în timp ce un litru de motorină se poate cumpăra cu 1.24 euro. Astfel, un spaniol poate cumpăra lunar cel puţin 551 de litri de benzină şi 591 de litri de motorină.

Clubul select de peste 1000 euro/lună

Germania oferă un salariu minim net de 1102 euro pe lună. Benzina costă 1.47 euro/litru, însă motorina are un preţ mai scăzut, de 1.29 euro/litru. Un neamţ poate cumpăra lunar 750 de litri de benzină sau 854 de litri de motorină. Proprietarii de maşini diesel sunt clar avantajaţi, având la dispoziţie peste 100 de litri de carburant în plus.

Belgienii câştigă cel puţin 1216 euro lunar, dar au preţuri mari la carburanţi. Din salariul minim net, un belgian poate cumpăra fie 816 litri de benzină cu 1.49 euro litru, fie 827 litri de motorină la preţul de 1.47 euro litrul.

În Marea Britanie, un angajat plătit cu salariul minim net câştigă echivalentul a 1236 de euro pe lună. La un preţ de 1.46 euro litru de benzină şi 1.50 euro cel de motorină, britanicul de rând poate achiziţiona la final de lună 846 litri de benzină sau 824 de motorină.

Francezii beneficiază de unul dintre cele mai ridicate salarii minime din UE, dar şi preţurile carburanţilor sunt la acelaşi nivel. Astfel, din cei 1386 de euro câştigaţi, un francez poate cumpăra 888 litri de benzină la preţul de 1.56 euro/litru sau 930 de litri de motorină, la un preţ de 1.47 euro/litru.

Olandezii, cu salariul minim net de 1430 de euro pe lună, pot cumpăra 851 de litri de benzină Euro 95 la preţul de 1.68 euro/litru. Şi în această ţară posesorii de maşini diesel sunt avantajaţi, preţul pe litru de motorină fiind de 1.37 euro. Astfel, cu salariul minim se pot cumpăra 1044 litri de motorină, cu aproape 200 de litri în plus faţă de cantitatea de benzină.

Irlanda are un salariul minim de 1509 euro pe lună şi preţuri bune la carburanţi în raport cu veniturile. Astfel, un litru de benzină costă 1.45 euro şi unul de motorină 1.34 euro. Cu salariul minim, un irlandez poate achiziţiona 1040 de litri de benzină sau 1126 litri de motorină.

Luxemburg este statul cu cel mai ridicat salarul minim net din UE, dar şi un rai al şoferilor din punct de vedere al preţurilor la carburanţi. Cei 1687 de euro încasaţi lunar sunt suficienţi pentru a achiziţiona fie 1339 litri de benzină la un preţ de 1.26 euro/litru, fie aproape 1430 de litri de motorină sau un preţ de 1.18 euro/litru.

Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia sunt statele membre UE care nu oferă un salariu minim garantat prin lege.