Giganții internetului se apucă să construiască mașini. Care este planul?

Publicat: 11 01. 2021, 18:48
Actualizat: 11 01. 2021, 18:49

Giganții internetului, dar și alte companii din IT se apucă să construiască mașini. Succesul Tesla pare să fie un catalizator eficient al ambițiilor acestora de a oferi propria versiune a viitorului mobilității.

Intră în Galeria FOTO

Automobilele actuale sunt mai degrabă computere pe roți decât mașini cu sisteme electronice. Această schimbare de paradigmă a îndemnat mai mulți giganți din IT să intre în industria auto cu proiecte mai mult sau mai puțin realiste. După ce Tesla a reușit un succes răsunător în fața producătorilor auto tradiționali, a fost rândul Apple să-și încerce norocul în acest domeniu.

După ce inițial a încercat realizarea unui automobile de la zero, iar ulterior a lichidat departamentul care se ocupa de acest proiect, Apple a încheiat recent un parteneriat cu Hyundai pentru dezvoltarea unui automobil electric autonom. În cadrul acestuia, producătorul coreean se va ocupa de producția propriu zisă a mașinii, în timp ce Apple va furniza software-ul de control al mașinii.

Giganții internetului se apucă să construiască mașini. Tsunami în industria auto tradițională

Apple nu este singur în acest demers, iar recent alți doi giganți IT au anunțat parteneriate similare pentru dezvoltarea de mașini electrice. Primul anunțat a fost cel în care Focxonn, producătorul sub contract care fabrică telefoanele iPhone pentru Apple, dezvoltă un automobile în parteneriat cu Byton și Nanjing Economic and Technological Development Zone. Foxconn a mai încercat un partenerit similar cu FCA, dar acesta nu a avansat mai departe de faza declarațiilor.

Byton este un producător chinez de mașini electrice deținut de FAW Group (unul dintre grupului auto importante în China) și CATL, unul dintr cei mai mari furnizori mondiali de baterii Li-Ion pentru mașini electrice. În urma parteneriatului recent încheiat, Foxconn (prin compania mamă Hon Hai Precision Industry Co) a preluat un pachet majoritar de acțiuni la Byton. Intențiile gigantului chinez sunt cât se poate de clare, după această investiție, mai ales că Byton a prezentat deja mai multe modele auto.

Planuri ambițioase de la Baidu pentru automobile autonome

Recent, și gigantului chinez al internetului, Baidu, și-a anunțat intenția de a intra pe piața automobilelor. Echivalentul chinez al Google se asociază cu Geely pentru a produce „vehicule electrice smart”. Baidu este la fel de mare în China precum este Google în restul lumii și se află într-o fază avansată de dezvoltare a sistemelor de conducere autonomă bazate pe inteligență artificială.

Despre Geely nu trebuie să spunem prea multe – știm deja că deține mărcile Volvo și Lotus, dar și aproape 10% din grupul german Daimler. Cu expertiza Geely în producerea mașinilor și cea a Baidu în sisteme de conducere autonomă, putem prevedea o bătălie strânsă în viitorul nu foarte îndepărtat. Una în care producătorii auto tradiționali ar putea fi măturați de pe piață la propriu de noii veniți, care au o perspectivă nouă asupra a ceea ce trebuie să reprezinte automobilele viitorului.