Ghid oferte maşini 4×4 noi din România (februarie-martie 2014)

Autor: Adrian Mihălţianu 11 feb. 2014 Dosar & Analize

Nu cu mult timp în urmă am realizat un TOP 10 al celor mai ieftine maşini 4×4 noi de pe piaţa noastră, care a constat atât din maşini de oraş cu tracţiune integrală, cât şi din crossover-uri şi SUV-uri 4×4, toate cu preţuri de până la 20.000 de euro – valori rezultate în urma ofertelor şi promoţiilor de sezon.

Continuăm acel material cu un ghid amplu, în care am reunit toate modelele noi cu tracţiune integrală care se comercializează pe piaţa noastră, fiind interesaţi de ofertele şi promoţiile pe care le oferă importatorii în perioada februarie-martie 2014. Am ordonat modelele în funcţie de preţurile finale după aplicarea promoţiilor şi discounturilor, iar în continuare puteţi vedea, pe intervale de preţuri, care sunt cele mai tentante maşini 4×4 noi.

De reţinut că pe piaţa noastră se comercializează în acest moment peste 500 de modele şi versiuni cu tracţiune integrală, cele mai multe dintre acestea (103) aparţinând mărcii Audi, urmată de BMW (86 de versiuni) şi Mercedes-Benz (62 de versiuni).

În intervalul 20.000 – 25.000 de euro avem un total de 35 de modele şi versiuni, majoritatea beneficiind de oferte şi promoţii. Unele dintre modele beneficiază de discounturi foarte atractive, dar de cele mai multe ori acestea sunt valabile pentru maşinile de pe stocuri, deci trebuie căutată bine cea mai avantajoasă ofertă.

Click pe tabel pentru mărire

Se remarcă Opel Antara AWD, cu o campanie specială care scade foarte mult preţul de listă, precum şi Ford Kuga 4WD, avantajat de programul Ford Trade-in (însă acesta presupune ca potenţialul client să dea maşina veche la schimb).

Opel Antara beneficiază de o reducere considerabilă, de 30% pentru varianta diesel de 2,2 litri

Discounturi mari mai sunt oferite şi pentru modele aflate pe stoc, precum variantele pre-facelift Hyundai ix35 sau unele motorizări ale lui Subaru XV. Tot la capitolul discounturi atractive mai enumăr Opel Mokka (cu oferta ”4×4 cadou”) sau Suzuki Grand Vitara şi S-Cross.

Prin programul Ford Trade-In (cu maşina veche la schimb), Kuga 4×4 e mai ieftin cu peste 5.000 de euro

Sunt şi destule modele pentru care importatorii nu oferă promoţii: de exemplu câteva modele Skoda 4×4 sau noua KIA Sportage facelift, în timp ce pentru altele cei interesaţi trebuie să viziteze showroom-urile dealerilor pentru a afla mai multe detalii.

Vezi ofertele între 25-30.000 de euro PE PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide