Despre
noul Opel Astra aş putea să spun că
este cea mai importantă premieră a Salonului Auto Frankfurt
2009. Şi fac asta luând în calcul faptul că face parte din
cea mai importantă clasă de automobile, cea compactă, a reprezentat
un jucător important pe piaţă până acum şi la acest eveniment nu a
fost contracarată de niciun alt concurent cu un model complet
nou.
Volkswagen Golf 6 sau Renault Megane 3 au fost deja lansate, iar
Ford Focus se apropie de finalul carierei. Aşadar, o
conjunctură favorabilă pentru
Opel Astra, care a dat
lovitura la Salonul Auto de la
Frankfurt. Nu mai puţin de 7 exemplare au putut fi admirate la
standul constructorului german, acesta fiind împânzit cu numeroase
standuri de prezentare ale diverselor sisteme regăsite pe noul
Astra, precum suspensia spate performantă.
Noul
model compact a avut parte de feedbackuri foarte bune, cu
impresii pozitive legate de design şi funcţionalitate. De altfel,
noua Astra este o combinaţie între un design cuminte, dar modern la
exterior şi un interior inspirat de la modelul mai mare, Insignia,
cu multe butoane, dar cu un aspect sportiv, o ergonomie medie şi o
calitate a materialelor la acelaşi nivel.
Având în vedere faptul că Opel Astra a avut un succes foarte
mare în România, mai ales cu generaţia G, dar şi cu H, noul model
se anunţă deja un concurent important pe piaţa noastră. Cu o gamă
de motorizări competentă, dar şi cu un preţ foarte bun,
noul Opel Astra s-ar putea dovedi unul din câştigătorii
clasei compacte pe piaţa românească.