Dacia 10 ani împreună cu Renault Ep. V

Publicat: 02 07. 2009, 13:00

Pe 10 aprilie Dacia a introdus un nou model, dar nu cel cu care vroiau să revoluţioneze lumea auto, ci unul intermediar. Era, de fapt, un facelift la facelift şi se numea Dacia Solenza. Tehnic nu era foarte departe de Dacia SuperNova, dar în materie de estetică mai făcea câţiva paşi în era modernismului. De asemenea, cu acest model, Dacia îşi cristaliza o nouă imagine de marcă, lucru pe care l-am înţeles de abia un an mai târziu.

Revenind la maşina în sine, aceasta era disponibilă în patru versiuni de echipare Confort (5.100 euro), Rapsodie (5.450), Clima (6.100) şi Scala (6.350)  Motorul cu care acest model era echipat era acelaşi 1.4 de provenienţă Renault, dar de data asta era cuplat la o cutie de viteze mai modernă, aceeaşi de pe Megane II şi Laguna II.

În versiunea de top Solenza oferea direcţie asistată, airbag şofer, jante din aliaj uşor, de 14 inchi, închidere centralizată, sistem de antidemaraj electronic, proiectoare de ceaţă, sistem de aer condiţionat, geamuri  electrice pentru portierele din faţă, radio CD şi un sistem de patru boxe. Ulterior Automobile Dacia a lintrodus, la SIAB 2003, versiunea diesel a modelului Solenza, echipată cu motorul plasat întâi pe Dacia Pick Up cu un an în urmă, la un preţ de bază de 6.100 de euro, acesta fiind primul turism Dacia Diesel din istorie.

Pe plan corporatist, Renault şi-a majorat în 2003 participaţia la 99,9% procente, şi Centrul de Piese de Schimb a fost oficial inaugurat. De asemenea, s-a aflat că viitorul model, cel de 5.000 de dolari, poartă codificarea Dacia XC90. În acel an vânzările de automobile Dacia s-au ridicat la 57.874 de unităţi, o valoare uşor mai mică decât anul precedent. Se impune o mutare decisivă Dacia.

 La ora 14 veţi vedea modelul de "5.000 de dolari"