Corvette – legenda Chevrolet şi simbolul visului american

Cea de-a treia generaţie Chevrolet Corvette C3 a fost longevivă, fiind produsă şi comercializată timp de 14 ani. Aspectul foarte agresiv şi futurist presupunea ascunderea farurilor şi a ştergătoarelor, iar acoperişul era detaşabil, din două bucăţi (soluţia specific americană „T-top”).

Partea tehnică era, în mare, aceeaşi de la a doua generaţie. Motorul de bază era un V8 small-block de 327 cubic-inch şi 300 CP, dar în ofertă exista şi motorul V8 big-block L89, de 427 cubic-inch şi 535 CP. Transmisia automată Powerglide a fost înlocuită de una nouă cu trei trepte, Turbo Hydra-Matic, care a îmbunătăţit atât performanţele, cât şi consumul de carburant.

Corvette C3 era oferit în continuare cu două versiuni de caroserie, Convertible şi Sport Coupe – cea din urmă având un layout neobişnuit pentru partea din spate, cu un geam vertical, în timp ce capota portbagajului era altfel desenată. În primul an de producţie au fost vândute peste 28.000 de exemplare, două treimi fiind cabriolete.

Tot în 1968, pe baza lui Corvette C3, a fost dezvoltat şi futuristul concept Chevrolet Astro-Vette – a cărui denumire avea legătură şi cu parteneriatul dintre Chevrolet şi astronauţii NASA. Conceptul avea un bot alungit şi un parbriz foarte mic, de barchetta, iar arcul din spatele scaunelor avea şi rol aerodinamic. De altfel, aerodinamica a fost principalul criteriu care a stat la baza dezvoltării lui Astro-Vette, unele detalii fiind preluate ulterior şi de modelul de serie.

Un alt concept apărut în acel an a fost Chevrolet XP-880 (sau Astro II), care nu era altceva decât un upgrade al conceptului XP-819 din 1964, continuând ideea plasării motorului V8 în spate. Din păcate, şi această încercare s-a dovedit nefructuoasă, prototipul prezentând multe probleme tehnice, iar GM a decis să stopeze cercetările în această direcţie.

În 1969 a revenit denumirea Stingray, care a fost inscripţionată pe aripile laterale, iar motorul de bază de 327 cubic-inch a fost upgradat la 350 cubic-inch. Totuşi, acest an rămâne în istorie pentru noul indicativ ZL-1, care însemna un motor V8 big-block L88 de 585 CP, realizat din aluminiu, ceea ce îl făcea mai uşor decât un small-block V8. Doar două exemplare Corvette ZL-1 au fost produse, fiind destinate competiţiilor.

Remarcabil a fost conceptul Manta Ray, un upgrade al lui Mako Shark II, care venea cu un aspect frontal mult mai agresiv şi cu un spate mult mai elegant şi sportiv. Tot în 1969, cei trei astronauţi ai misiunii spaţiale Apollo 12, Dick Gordon, Charles Conrad şi Alan Bean, au primit câte un Corvette Sting Ray special echipate, cu motoare de 390 CP şi o combinaţie de roşu, alb şi albastru pentru caroserie.

Modelul Corvette C3 din 1970 aducea ca modificări notabile înlocuirea cutiei de viteze manuale cu trei trepte cu una mai modernă, cu 4 trepte, în timp ce motorul de bază devenea un 350 cubi-inch LT-1, de 370 CP. Big-block-ul V8 de 427 cubic-inch a fost şi el înlocuit de un 454 cubic-inch LS5, de 390 CP, care putea fi upgradat până la 460 CP.

Zora Arkus-Duntov, inginerul şef al proiectului Corvette, a prezentat în acel an un concept interesant, Chevrolet Corvette XP-882, având motorul V8 montat transversal, în poziţie centrală, în spatele cockpitului. Deşi soluţia nu a ajuns în producţia de serie, conceptul s-a remarcat prin designul modern şi simplist, elemente ale acestuia urmând a se regăsi pe viitoarele modele Corvette.

În 1971, noile norme anti-poluare i-au făcut pe inginerii Chevrolet să scadă rata de compresie a motoarelor, iar puterile au scăzut la 270 CP (motorul de bază de 350 cubic-inch), 330 CP (în cazul motorului LT-1), respectiv 365 CP (pentru LS5 454). În 1972, normele SAE de calculare a puterii s-au schimbat, aşa încât Corvette-ul de bază a fost omologat ca având doar 200 CP, iar motorul LT1 doar 255 CP.

Motorul V8 big-block LS5 454 avea acum doar 270 CP, însă inginerii au gândit un pachet de upgradare a performanţelor, ZR1 club-racing package, care a echipat un număr de numai 30 de exemplare Corvette C3 din 1972. Reducerea puterii a continuat şi în 1973, modelul de bază Corvette dezvoltând doar 190 CP, în timp ce versiunea de top LS4 producea 275 CP.

Tot în 1973, inginerii Chevrolet au mai făcut o încercare: conceptul maşinii cu motor plasat central a fost upgradat, devenind XP-895 Reynolds Corvette. Prototipul avea o caroserie realizată integral din aluminiu şi, din punct de vedere tehnic, părea promiţător, însă oficialii GM au decis sistarea sa, pe motivul costurilor mult prea ridicate.

Conceptul, însă, nu a fost înmormântat cu totul: Pininfarina a montat pe acest şasiu un motor Wankel 4-Rotor, realizând o caroserie aerodinamică (cX de 0,325, foarte bun la acea vreme), iar rezultatul a fost numit Wankel-Vette, fiind prezentat la Salonul Auto de la Paris, unde a primit multe aprecieri favorabile.

În 1974, designerii Chevrolet au modificat spoilerul frontal al lui Corvette C3, pentru ca maşina să se alinieze noilor norme de siguranţă, care prevedeau ca bara să fie rezistentă la un impact la viteza de 5 mph. De asemenea, fereastra din spate a versiunii coupe harf-top nu mai era detaşabilă, pentru a împiedica gazele de evacuare să intre în habitaclu.

În 1975, Corvette se baza pe V8-ul 350, cu doar 165 CP, iar V8-ul L82 atingea 205 CP. Preţul maşinii a fost crescut cu 800 de dolari, din cauza noilor regulamente auto federale. În urma vânzărilor slabe ale versiunii cabrio, acest an a fost şi ultimul în care a mai fost oferită o versiune decapotabilă pentru Corvette C3, în parte şi din cauza normelor mult mai severe de siguranţă la răsturnare.

Totuşi, fanii Corvette au fost gratulaţi cu versiunea de cursă Corvette Wide Body, poreclită de presa vremii drept Batmobile. Modelul a fost construit pentru competiţiile SCCA şi IMSA, dar a participat şi la LeMans, unde, chiar dacă nu a terminat din cauza problemelor tehnice, a impresionat prin viteza de 240 mph, graţie bunei aerodinamici şi a motorului de 700 CP.

În 1976, inginerii au reuşit să crească puterile motoarelor, de la 165 CP la 180 CP pentru motorul de bază L48, respectiv de la 205 CP la 210 CP pentru L82. Iar în 1977, singura modificare notabilă a fost eliminarea logo-ului Stingray de pe aripile maşinii. În paralel, conceptul Wankel-Vette a fost „reciclat” într-un Aero-Vette cu motor convenţional V8 şi portiere gullwing, dar a rămas la stadiul de show-car, deşi Bill Mitchell se gândea la un Corvette mai abordabil.

În 1978, Corvette a celebrat 25 de ani de existenţă cu mare fast, un exemplar devenind primul Corvette pace-car din istoria Indy 500. Modelul de serie a fost redesenat în partea din spate, renunţându-se la luneta verticală în favoarea uneia în stil hayon – atâta doar că… maşina nu avea hayon, iar bagajele trebuiau băgate prin spatele scaunelor.

Motorul de bază L48 avea 185 CP, iar L82 ajungea la 220 CP, în timp ce, opţional, era oferită şi o cutie automată cu 3 trepte. Corvette-ul din 1978 a devenit cel mai popular, atingând vânzări de peste 40.000 de exemplare, iar departamentul de marketing s-a gândit la două ediţii speciale: „Silver Anniversary” şi renumita Indy „Pace Car”, produsă în peste 6.500 exemplare.

În 1979, Corvette a depăşit pragul de 50.000 de exemplare produse într-un an, iar în 1980 modelul a primit un facelift consistent, împreună cu reducerea masei cu peste 100 kg şi creşterea puterii motorului de top la 230 CP. În 1981 suspensia spate a fost modificată, iar în ofertă a mai rămas doar motorul L81 de 190 CP.

În 1982, cutia manuală a fost eliminată din ofertă, iar V8-ul L81 a primit din nou injecţie, de data aceasta electronică („Cross-Fire Injection”), care a crescut puterea la 200 CP. Cea de-a treia generaţie ajunsese la finalul carierei, drept pentru care a primit şi o ediţie specială „Collector Edition”, care se diferenţia prin geamul spate cu deschidere hidraulică sau acoperişul detaşabil cu aspect de bronz.

Cea de-a patra generaţie Chevrolet Corvette C4 a debutat în primăvara lui 1983, însă nici unul dintre cele 43 de exemplare de pre-producţie realizate în acel an nu a fost vândut marelui public.

ŞTIAŢI CĂ:

… NASA a vrut să le interzică astronauţilor să apară pe coperta revistei LIFE împreună cu maşinile lor Corvette, de teamă să nu fie acuzată de reclamă mascată?

… conceptul Manta Ray, împreună cu Mako Shark, au făcut parte din colecţia personală a şefului de design GM Bill Mitchell, ulterior fiind donate GM Heritage Center Collection?

… deşi în catalogul Chevrolet, Corvette-ul din 1970 oferea şi opţiunea cu motor LS7 de 460 CP, nici un client nu a fost interesat de acest upgrade?

… dezvoltarea conceptului XP-882 a fost sistată la ordinele lui John DeLorean, noul manager Chevrolet, dar ulterior a ordonat ca acest concept să fie prezentat la Salonul Auto New York din 1970, ca răspuns la intenţiile Ford de a comecializa în SUA modelul DeTomaso Pantera?

… 1974 a fost ultimul an în care Chevrolet Corvette a fost oferit cu V8-ul big-block 454?

… În 1976, Corvette a primit un nou volan, cu 4 braţe, care a atras imediat criticile fanilor, iar GM a fost nevoit să-l schimbe?

… iniţial, Chevrolet voia să construiască o ediţie limitată de 300 de exemplare Corvette Indy Pace Car, dar cererea dealerilor a dus la producerea a peste 6.500?

Prima generaţie Chevrolet Corvette a debutat în lumea auto sub forma unui concept de roadster foarte modern, inaugurat în ianuarie 1953 cu ocazia Motorama New York. Creat de Harley J. Earl, şeful de design GM la acea vreme, Corvette a fost primul răspuns serios al industriei americane dat sportivelor de nişă produse de Alfa Romeo, Jaguar şi MG, foarte apreciate la jumătatea secolului trecut.

Producţia modelului de serie Chevrolet Corvette a demarat la Flint, Michigan, în data de 30 iunie 1953, zi pe care preşedintele de atunci Edgar J. Hoover a proclamat-o „Ziua Maşinii Sport Americane”. Corvette C1 a fost produs în doar 300 de exemplare de-a lungul anului 1953, toate maşinile fiind produse manual, fiind vopsite în alb şi având interior roşu, în timp ce soft-top-ul era negru.

La început, a fost disponibilă doar versiunea roadster, având caroserie din fibră de sticlă, în timp ce motorul era un şase cilindri cu trei carburatoare şi dublă evacuare, care dezvolta 150 CP şi transmitea puterea roţilor spate prin intermediul unei cutii automate Powerglide cu 2 trepte. Ulterior, clienţii au avut la dispoziţie şi un hardtop detaşabil.

Chevrolet Corvette era considerată pe vremea aceea nu doar o maşină sport, ci una accesibilă: la un venit mediu de 4.000 de dolari, maşina avea un preţ de bază de 3.500 de dolari! Acum, însă, modelul produs în 1953 este cel mai vânat trofeu de către colecţionari, preţurile medii la licitaţii pentru cele 255 de exemplare originale fiind de peste 200.000 USD.

În 1954, producţia lui Corvette a fost mutată la noua uzină din St. Louis, Missouri, însă planurile ambiţioase ale celor de la Chevrolet, de a produce 10.000 de maşini pe an, s-au concretizat cu un număr de doar 3.640 de exemplare. Vânzările din acel an s-au cifrat la doar 600 de exemplare, cu toate că preţul maşinii pornea acum de la 2.774 de dolari, iar gama de culori şi dotări era îmbogăţită

Motorul avea 5 CP în plus (ba chiar apăruse opţiunea unui compresor mecanic Paxton, pentru creşterea performanţelor), însă comportamentul maşinii faţă de rivalele europene era, în continuare, sub aşteptări. Încercând să revitalizeze imaginea lui Corvette, Chevrolet a prezentat trei concepte bazate pe acest model la Motorama 1954: Corvair, Nomad (cu 6 locuri) şi Coupe, dar vânzările au rămas mediocre.

Din fericire, insuccesul lui Corvette a luat sfârşit în 1955, o dată cu ideea inginerului de origine rusă Zora Arkus-Duntov de a monta sub capota sportivei noul motor V8 de 195 CP, dezvoltat de Chevrolet. Asociat cu o cutie manuală cu 3 trepte, acest V8 i-a conferit, în sfârşit, lui Corvette performanţe mai bune, iar oficialii au renunţat la ideea de a scoate din producţie Corvette.

Totuşi, era clar că trebuiau aduse modificări serioase pentru ca sportiva Corvette să poată face faţă concurenţei. Aşa încât în 1956 putem vorbi de un facelift foarte serios, Corvette C1 primind câteva modificări estetice, dar, mai ales, de ordin tehnic: motorul V8, mai uşor, producea acum 210 CP (ba chiar 225 CP cu noul carburator cu patru camere), iar dinamica şi manevrabilitatea au fost îmbunătăţite simţitor.

Pentru a demonstra de ce este capabil Corvette-ul îmbunătăţit, Chevrolet a aliniat trei modele la cursa de viteză de la Daytona Beach, unde Zora Arkus-Duntov a reuşit să depăşească bariera de 150 mph. La o lună distanţă, acest model a reuşit să câştige clasa B în cadrul cursei de 12 ore de la Sebring, plasându-se pe locul 9 la general.

Renumele lui Corvette a început să crească simţitor, iar în 1957 motorul V8 a primit sistemul inovativ de injecţie de benzină Rochester Ramjet, ceea ce a dus la creşterea puterii la 283 CP. De asemenea, Corvette a primit şi un diferenţial cu alunecare limitată pe puntea spate, denumit de Chevrolet „Positraction”, dar şi o cutie manuală cu 4 trepte.

În 1958, principala modificare estetică a reprezentat-o adoptarea a două perechi de faruri şi mai multe ornamente cromate, dar maşina a crescut uşor şi în dimensiuni, ba chiar şi masa era mai mare – principalul motiv ţinea de noile norme de siguranţă. Totuşi, în contrapartidă, puterea motorului V8 a ajuns la 290 CP, iar opţional era oferit şi un „Handling Package”, pentru îmbunătăţirea manevrabilităţii, constând din arcuri mai tari şi sistem de frânare upgradat.

La fialul anului 1958, succesorul lui Harley J. Earl la şefia departamentului de design GM a devenit Bill Mitchell, pentru care a fost construită o maşină specială: Corvette XP-700 „Grand Prix„. Deşi acest Corvette avea un design flamboyant, Bill Mitchell a modificat subtil Corvette-ul de serie, eliminând o parte din detaliile cromate şi conferindu-i interiorului o mai bună ergonomie.

În 1959, inginerul Zora Arkus-Duntov a conceput un model special, Corvette CERV I (Chevrolet Engineering Research Vehicle), ca „laborator pe patru roţi”. Pe baza acestuia a fost dezvoltat un model destinat celebrei curse de 24 de ore de la LeMans, dar în SUA maşina a fost interzisă din cauza noilor reguli AMA (Automobile Manufacturer’s Association), care prevedeau excluderea din competiţiile auto a echipelor de uzină, cu maşini dezvoltate de constructori.

Pe baza acestui model de competiţie, Bill Mitchell şi Lary Shinoda au dezvoltat fabulosul concept Corvette Stingray, care beneficia de un motor V8 de 315 CP şi care a influenţat stilul următoarei generaţii Corvette. Tot în 1959, câţiva ingineri ambiţioşi din cadrul GM, care voiau o maşină rival pentru Ferrari 250 Testarossa, au apela la carosierul italian Scaglietti, care a realizat modelul Chevrolet Corvette Scaglietti Coupe. Din cauză că mai-marii GM s-au opus construirii unei versiuni oficiale, au fost realizate doar 3 exemplare , care s-au impus în cursele SCCA din 1959, iar Carol Shelby a părăsit compania, construind ulterior o altă maşină legendară americană: Cobra.

În 1960, puterea V8-ului de pe Corvette ajunge la 315 CP, iar puntea spate primeşte o bară-antiruliu, îmbunătăţindu-i comportamentul. Totodată, este primul an în care se construiesc mai mult de 10.000 de unităţi, ceea ce însemna mai multe maşini decât au fost produse în cei 7 ani de până atunci. În acel an, trei modele ale echipei private Briggs Cunningham au participat la cursa de 24 de ore la LeMans, unul dintre ele terminând pe locul 8 la general.

Modelele Chevrolet Corvette C1 din 1961 se disting datorită grilei frontale modificate, mai luxoase, iar în spate au fost adpptate două perechi de stopuri, idee care s-a regăsit la toate generaţiile următoare. Modelul s-a făcut remarcat în cursa de 12 ore de la Sebring, unde un exemplar de serie, fără modificări pentru competiţie, a terminat pe locul 11 – cea mai bună clasare într-o competiţie de anduranţă pentru un model Corvette de fabrică.

Tot în 1961, maşina lui Bill Mitchell a fost modificată total, dând naştere unui nou concept: Corvette Mako Shark, care prefigura liniile celei de-a doua generaţii Corvette. Acest concept avea codul intern XP-755 Mako Shark I şi era inspirat chiar de rechinul cu nas ascuţit („Mako Shark”).

1962 a fost ultimul an de fabricaţie pentru prima generaţie Corvette C1, care a ieşit la pensie în stil mare: a primit noul motor V8 de 327 cubic-inch, care putea dezvolta o putere maximă de 360 CP graţie sistemului de injecţie. Nu doar atât: Corvette C1 a devenit maşina primului astronaut american care a călătorit în spaţiu, Alan B. Shepard, ceea ce a contribuit enorm la capitalul de imagine al numelui Corvette.

Spre finalul anului 1962, oficialii Chevrolet au lansat cea de-a doua generaţie Chevrolet Corvette C2, sub titulatura Sting Ray şi cu un look extravagant – VEZI PE URMĂTOAREA PAGINĂ.

ŞTIAŢI CĂ:

… Chevrolet Corvette a fost prima maşină sport americană construită de un producător american?

… numele „Corvette” a fost ales de Myron Scott, după denumirea unei mici fregate de luptă?

… indicativul codificat al proiectului Chevrolet Corvette, la care lucra echipa de designeri Special Projects, condusă de şeful de design GM Harley J. Earl, a fost „Opel”?

… decizia de fabricare a caroseriei din fibră de sticlă, o premieră pentru industria auto, a fost luată din cauza lipsei de materie primă (oţel), ca rezultat al războiului?

… primele 25 de modele Corvette aveau capace de roţi standard, din cauza problemelor cu furnizarea jantelor cu spiţe?

… inginerul de origine rusă Zora Arkus-Duntov a primit titulatura de „Father of the Corvette”, datorită ideii de a monta pe Corvette noul motor V8 Chevrolet?

… modelele Corvette C1 cu motoare V8 se distingeau de cele cu motor V6 datorită „V”-ului mărit din logo-ul „CorVette” de pe aripi?

… în 1958, directorul de design Harley J. Earl a constituit o echipă de designeri-femei, rezultatul fiind un model Corvette cu echiparea specială Fancy Free?

… Bill Mitchell a vrut ca Mako Shark să fie vopsit exact ca şi rechinul din tabloul pe care îl avea în birou, iar echipa de designeri a apelat la un subterfugiu: au sustras tabloul, l-au colorat exact ca şi maşina, iar Mitchell nu a realizat „şmecheria”, felicitându-şi echipa pentru rezultat?

Pagini: 1 2