Codul rutier NU creşte amenzile. Care este poziţia Poliţiei şi ce spune legea
Codul rutier se actualizează din nou pentru a fi în armonie cu legislaţia europeană privind siguranţa minorilor în vehicule. Astfel, Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2002 a fost modificată pentru a include noi reguli referitoare la transportul copiilor.
Am scris deja despre noutăţile din Codul rutier – prima dată în septembrie 2014, iar apoi în februarie 2015. La ultimul articol, însă, am primit foarte multe comentarii în care cititorii spuneau că am omis nişte modificări foarte importante, şi anume creşterea amenzilor (de până la zece ori) pentru vorbitul la telefon în timpul condusului şi pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă. Şi, după o scurtă căutare, am găsit nenumărate ştiri în care se vorbea despre presupusele creşteri ale amenzilor. Aşa că ne-am mai uitat o dată la textul legii şi am cerut şi opinia Poliţiei Române. Iar rezultatul este următorul:
„Informaţiile care au apărut în ultimele zile în presă sunt eronate. Singurele modificări sunt cele care au fost publicate în Monitorul Oficial şi vor fi puse în aplicare în data de 14 februarie 2015”, au declarat surse oficiale din cadrul Poliţiei Române pentru ProMotor.
Cu alte cuvinte, amenzile NU au fost majorate odată cu noile modificări aduse Codului rutier. În schimb, valoarea amenzilor a crescut în 1 ianuarie 2015, când salariul minim pe economie a fost majorat la 975 de lei. Motivul e simplu: un punct-amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim pe economie, adică 97,5 lei.
Asta înseamnă că amenda cea mai mică va fi de 195 de lei, iar cea mai mare ajunge la 9.750 de lei. Dar nu e cazul să intri în panică, fiindcă valoarea maximă se poate aplica doar în cazul persoanelor juridice (adică firme de transport, firme care se ocupă de întreţinerea drumurilor etc.). Cu alte cuvinte, amenda maximă pentru persoane fizice este de 1.950 de lei.
La articolul 98, alineatul 4 din OUG 195/2002, clasele de sancţiuni sunt următoarele:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă (195 de lei sau 292,5 lei);
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă (390 de lei sau 487,5 lei);
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă (între 585 şi 780 de lei);
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă (între 877,5 şi 1.950 de lei);
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă (doar pentru persoane juridice – între 2.047,5 şi 9.750 de lei).
Astfel, sancţiunile pentru vorbitul la telefon în timpul condusului fără folosirea sistemelor hands free rămân aceleaşi: două puncte de penalizare pe permisul de conducere („folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip >” – articolul 108, alineatul 1, litera a, punctul 2) şi două sau trei puncte-amendă („Amenda contravenţională prevăzută la alin.(1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.a)” – articolul 99, alineatul 2).
De asemenea, sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiei şoferulului de a purta centura de siguranţă în timpul mersului sunt neschimbate: două puncte de penalizare („nerespectarea obligaţiei de a purta, în timpul circulaţiei pe drumurile publice, centura de siguranţă ori căştile de protecţie omologate, după caz” – articolul 108, alineatul 1, litera a, punctul 3) şi două sau trei puncte-amendă („Amenda contravenţională prevăzută la alin.(1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.a)” – articolul 99, alineatul 2).
Totodată, pasagerii care nu poartă centurile de siguranţă în timpul deplasării sunt amendaţi cu două sau trei puncte amendă („nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate” – articolul 99, alineatul 1, punctul 8).
Ultimele modificări aduse Codului rutier introduc sancţiuni pentru şoferii care nu se asigură că minorii poartă centurile de siguranţă sau folosesc dispozitivele de fixare omologate. Aceleaşi sancţiuni sunt aplicate şi dacă şoferul transportă un copil mai mic de trei ani fără a folosi un dispozitiv de siguranţă omologat: trei puncte de penalizare („nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament” – articolul 108, alineatul 1, litera b, punctul 9. Plus: „nerespectarea dispoziţiilor art. 36 alin. (13) sau a condiţiilor prevăzute de regulament privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă” – articolul 108, alineatul 1, litera b, punctul 10) şi patru sau cinci puncte-amendă („Amenda contravenţională prevăzută la alin.(1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.b)” – articolul 100, alineatul 2).
În cele din urmă, sancţiunile pentru trecerea pe culoarea roşie a semaforului şi pentru depăşirea vitezei regulamentare au rămas neschimbate. Nu există o nouă regulă care spune că suspendarea permisului de conducere se face pe o perioadă de şase luni de zile.
Conform legii, pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei admise pe un anumit sector de drum se aplică 9-20 puncte amendă şi sancţiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile („depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic” – articolul 102, alineatul 3, litera e).
Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu 4-5 puncte amendă şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile („nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului” – articolul 100, alineatul 3, litera d).
Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă alcoolemia este sub nivelul de 0,80 mg/l alcool pur în sânge, se sancţionează cu 9-20 puncte amendă şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile („conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune” – articolul 102, alineatul 3, litera a). În acest caz, este obligatorie testarea cunoaşterii regulilor de circulaţie. Dacă şoferul nu promovează testul sau nu se prezintă la testare, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se prelungeşte cu 30 de zile (articolul 106, alineatul 1).