Micromaşinile au fost, la un moment dat, un fel de pas intermediar între motociclete şi autoturisme. În unele state, vehiculele cu trei roţi sau cu motoare mai mici de 500 cmc erau scutite de taxe, iar în alte cazuri era vorba pur şi simplu despre consumul foarte mic de combustibil.
Noi am adunat câteva micromaşini care ni se pare interesante şi neobişnuite. Sigur, nu este o listă completă, fiindcă ar fi foarte (foarte) lungă, dar include suficiente exemple de nebunie şi geniu din ultimii 100 ani.
Peel P-50
Construit în Marea Britanie între 1962 şi 1965 (şi din nou ca replică din 2010), Peel P50 deţine recordul pentru cel mai mic automobil construit în serie. Măsoară 134 cm lungime şi 99 cm lăţime şi e pus în mişcare de un motoraş de 49 cmc care dezvoltă 4,2 CP, iar viteza maximă este de 61 km/h. Peel P50 a fost readus în atenţia publicului când Jeremy Clarkson a condus unul într-un episod al emisiunii Top Gear.
Messerschmitt
Compania care a construit vestitele avioane germane de luptă din al Doilea Război Mondial şi-a cedat numele pentru construcţia unei buburuze cu două locuri.
Primul model s-a numit KR175, avea la bază un vehicul pentru invalizi şi s-a vândut în aproximativ 15.000 de exemplare între 1952 şi 1955, după care a fost înlocuit de KR200. Al doilea Messerschmitt s-a vândut în vreo 40.000 de bucăţi între 1955 şi 1964 şi a ajuns să fie foarte dorit de colecţionari, un model special, denumit FMR tg500 Tiger, vânzându-se la o licitaţie în 2013 pentru suma de 322.000 de dolari americani.
Biscúter
Desenat şi gândit de pionerul francez în aviaţie Gabriel Voisin, Biscúterul a ajuns să fie construit în Spania începând din 1953, după ce Voisin a avut dificultăţi în a găsi un producător dornic să asambleze micromaşina lui în Franţa.
Biscúterul a avut succes pe piaţa spaniolă vreme de un deceniu. La început, maşinuţa nu avea uşi, geamuri sau treaptă mersul înapoi, fiind pusă în mişcare de un motor de 197 cmc cu un singur cilindru care producea 9 CP. Totodată, propulsorul trebuia pornit de la manivelă şi învârtea doar roata din dreapta-faţă. În ultimii ani de viaţă, Biscúterul a primit uşi şi geamuri, semănând mai mult cu o maşină adevărată decât cu o maşină de jucărie.
Isetta
Toată lumea ştie de Isetta, micromaşina care a luat naştere în Italia în 1953, fiind construită de o firmă care făcea frigidere, urmând ca apoi să intre în conştiinţa publicului sub brandul BMW. Isetta are o singură uşă, în faţă, şi există atât variante cu trei roţi şi două locuri, cât şi versiuni cu patru roţi şi patru locuri.
Scootacar
O maşinuţă făcută în Marea Britanie între 1957 şi 1964 de o companie care se ocupa cu construcţia de locomotive, pusă în mişcare de un motoraş de 197 cmc. Potrivit zvonurilor din acea perioadă, Scootacarul a luat naştere după ce soţia unui director al companiei mamă s-a plâns că e greu de parcat Jaguarul pe care îl avea şi că ar vrea să conducă ceva mai uşor de manevrat.
SMZ
Foto: Liftarn/Wikipedia
Micromaşinile SMZ au fost construite în fosta Uniune Sovietică de compania numită Serpukhovskiy Motozavod (astăzi SeAZ), iar principala lor destinaţie a fost populaţia de persoane cu handicapuri locomotorii, ele fiind distribuite gratuit sau cu reduceri substanţiale. Totodată, oficial, maşinuţele SMZ nu erau vândute oamenilor sănătoşi.
Producţia a început în anii 1950 şi s-a încheiat tocmai în 1997.
Autobianchi Bianchina
Cea mai drăguţă micromaşină de pe această listă vine (surpriză!) din Italia şi se numeşte Autobianchi Bianchina.
La bază e un Fiat 500 din anii 1950, iar propulsia a fost asigurată de un motoraş de 479 cmc sau de unul cu 499 cmc.
Au existat mai multe variante de caroserie, de la berlină şi până la semidecapotabila Transformabile.
Zeta
Modelele Zeta au fost produse în Australia de o companie care avea ca obiect principal de activitate construcţia de maşini de spălat şi betoniere de mici dimensiuni.
În total, Zeta a făcut patru modele: Sedan (324 cmc, transmisie manuală cu patru viteze), Sedan Deluxe (324 cmc, transmisie manuală cu patru viteze), Utility (o utilitară cu motor de 324 cmc şi transmisie manuală cu patru viteze) şi Sports (un roadster cu propulsor de 493 cmc şi cutie manuală cu patru trepte).
Brütsch V2
Foto: Buch-t/Wikipedia
Brütsch a făcut mai multe mopeduri şi micromaşini între 1954 şi 1958, dar de departe cel mai interesant e modelul V2, un roadster cu două locuri, pus în mişcare de un motoraş de 247 cmc cu un singur cilindru care oferea o viteză maximă de 99 km/h. Trei exemplare denumite V2-N, puse în mişcare de motoare de 479 cmc preluate de la Fiat 500, au fost construite în 1958 pentru a fi omologate în Indonezia, însă proiectul a fost oprit. Chiar şi aşa, viteza maximă atinsă de maşinuţă era de 135 km/h!
Mikrus MR-300
Foto: Konradr/Wikipedia
Un model polonez, construit între 1957 şi 1960 cu componente de la două companii care făcuseră până atunci doar avioane şi motociclete.
Preţul era cu aproximativ 30% mai mare decât al unei motociclete cu motor similar (296 cmc), dar chiar şi aşa s-a dovedit prea mult pentru majoritatea populaţiei, care ar fi trebuit să strângă 50 de salarii medii pentru a-şi cumpăra un Mikrus.