Cele mai fiabile maşini, mai vechi de 2-3 ani. Mic ghid pentru cei care vor un SUV / crossover second-hand
Românii iubesc maşinile cu gardă la sol ridicată, nu e greu să observăm asta pe străzi. Aşa că şi piaţa s-a transformat, iar cererea de maşini la mâna a doua din acest segment a cresut considerabil.
Aşa încât vă prezentăm statistica TÜV Report cu acest tip de maşini second-hand, pe categorii de vârstă, în funcţie de rata de defecţiuni.
Adică un mic ghid pentru cei care vor un SUV/crossover second-hand din Germania. Clasamentul este făcut în anul 2017, şi cuprinde categorii de vârstă pentru maşini mai vechi de 2-3 ani, 4-5 ani, 6-7 ani, 8-9 ani sau 10-11 ani.
Organizaţia germană de control tehnic sortează aceste rapoarte în funcţie de rata defecţiunilor anuale. Un model de maşină este testat de cel puţin 500 de ori pentru a fi introdus în raportul TÜV, astfel încât statisticile sunt destul de exacte.
În acest articol ne vom referi la modele de maşini mai vechi de 2-3 ani.
1. Mercedes-Benz GLK – cu cea mai mică rată a defecţiunilor din segment: 2.1% (Rulaj mediu 52.000 km)
Modelul emană destul de multă seriozitate şi că are prestanţă, chiar dacă nu e cea mai mare maşină din lume. Poate că unele materiale nu sunt la fel de moi ca la unii competitori, însă habitaclul crossoverului Mercedes-Benz îţi dă impresia că o să reziste o veşnicie.
2. Opel Mokka – rată a defecţiunilor 2.6% (Rulaj mediu 35.000 km)
Opel Mokka are un comportament rutier normal, care pune accentul pe siguranţă, iar apoi pe confort, caracteristicile sportive fiind mult diminuate. La Mokka, dieselul asociat cu o cutie manuală cu 6 trepte face o figură foarte bună, demonstrându-se mai viguros decât motorul turbo pe benzină.
3. Audi Q5 – rată a defecţiunilor de 2.7% (Rulaj mediu 61.000 km)
Audi Q5 se remarcă prin confortul excepţional, placere a condusului la cote mari, sistem 4×4 şi o dinamică remarcabilă. O maşină cu adevărat premium.
4. Audi Q3 – rată a defecţiunilor 3.0% (rulaj mediu 45.000 km)
Ca şi fratele său mai mare, Q5, şi modelul Q3 primeşte cele mai bune recenzii. Şi acesta este un exemplu bun că maşinile premium sunt mai rezistente.
5. BMW X1 – rată a defecţiunilor 3.2% (la un kilometraj mediu de 45.000 km)
Mezinul SUV-urilor din curtea bavarezilor nu se fereşte de provocări, dar rămâne un consumator fidel al drumurilor asfaltate, unde se simte ca peştele în apă. La calitatea îmbinărilor, materiale şi dinamică, X1 ţine pasul cu fraţii mai mari din gamă, aşa că şi aici sunt numai lucruri bune de spus. Rata mică a defecţiunilor vorbeşte de la sine.