Şi în cazul maşinilor compacte cu vechime între 4 şi 5 ani, podiumul este ocupat de aceleaşi mărci ca pe pagina precedentă (doar ordinea primelor două diferă): Toyota, Mazda şi Audi.
În acest caz, Toyota Auris a fost desemnată ca având cea mai mică rată a defectelor, în acelaşi timp având şi cel mai mic rulaj mediu. Audi A3 şi VW Golf 5/6 se prezintă bine pentru rulajul mediu destul de ridicat, în timp ce locul 5 este ocupat de un alt model japonez, Honda Civic.
În acest clasament, Ford Focus şi Skoda Octavia sunt mai bine poziţionate decât Opel Astra, Octavia fiind, din nou, modelul cu kilometrajul mediu cel mai ridicat din statistică.
Interesantă poziţionarea modelului coreean KIA Ceed, imediat în urma lui BMW Seria 1, având valori foarte apropiate pentru rata defecţiunilor, respectiv kilometrajul mediu.
Din nou, în coada clasamentului regăsim un trio francez, format din Renault Megane (pe ultima poziţie), Peugeot 307 şi Citroen C4. Având rulaje medii similare cu ale modelelor germane de pe poziţiile fruntaşe, maşinile fabricate în Franţa dezamăgesc din cauza unor rate de defecte de trei ori mai mari.
Clasamentul modelelor cu vechime între 6 şi 7 ani, pe pagina următoare