După cum am văzut,
noul BMW Seria 5 F10 va intra într-un domeniu
destul de animat. Însă reputaţia pe care şi-a câştigat-o
BMW Seria 5 în timp plasează acest model pe primele poziţii
ale preferinţelor din clasa mare.
Aşa încât principalii concurenţi ai noului BMW Seria 5
F10 vor fi Mercedes Clasa E, urmat de Audi A6 şi Jaguar
XF. Totuşi, să nu neglijăm faptul că noul A6 va apărea în
decurs de un an, când este de aşteptat să asistăm la o concurenţă
foarte strânsă între cele două modele germane. Audi rămâne o marcă
percepută ca având o imagine în continuă expansiune, care
beneficiază şi de reputaţia quattro, în timp ce Mercedes revine la
originile sobrietăţii şi luxului nedisimulat.
Alţi concurenţi pe care noul BMW Seria 5 F10 va trebui să îi ia
în calcul, însă cu un grad de importanţă mult mai redus, vin din
Japonia (Lexus GS, Infiniti M sau Honda Legend) şi din Suedia
(Volvo S80 şi Saab 9-5). Restul concurenţei amintite în această
analiză practic nu contează.
În concluzie, clasa mare rămâne teritoriul predilect al
triadei germane BMW – Mercedes – Audi, Jaguar fiind o
apariţie suficient de importantă pentru a fi luată în calcul mai
serios. Peste câteva zile vom afla toate detaliile despre noua generaţie BMW Seria 5
F10, iar, de la faţa locului, vom fi în măsură să ne
facem o părere mai obiectivă relativ la cine va fi regele
neîncoronat al clasei mari.