Ayrton Senna – in memoriam

Ayrton
Senna a ajuns astfel la Toleman în 1984, o echipă relativ mică.
Talentul lui Senna a ieşit însă la suprafaţă la Monaco – Mare
Premiu în care deţine recordul de cele mai multe victorii -, unde
pe o ploaie torenţială a terminat în urma lui Alain Prost, pilot
aflat pe val în acea perioadă.

Dezamăgit de
posibilităţile reduse ale echipei Toleman, Senna şi-a răscumpărat
contractul şi în 1985 a ajuns la Lotus. Saltul a fost unul evident
şi cele trei sezoane a plecat de 16 ori din pole position şi a
câştigat 6 curse. Dar Ayrton vroia tot mai mult şi a urcat pe scara
ierarhică ajungând la McLaren.

Sosirea
sa la echipa a dat naştere la probabil cea mai aprigă şi frumoasă
rivalitate din istoria Formulei 1, cea cu Alain Prost. Deşi erau
coechipieri pe circuit ieşeau scântei şi încă din primul sezon
Senna s-a impus în faţa lui Prost cu 8 victorii la 7 ale
francezului. Concurenţa a fost benefică pentru McLaren care a luat
titlul la constructori cu 15 victorii din 16 posibile.

În 1989 Prost
şi-a luat revanşa – cam nesportiv totuşi – câştigând titlul după ce
l-a scos pe brazilian de pe pistă într-o şicană de pe circuitul
Suzuka. În 1990 Prost a lăsat McLaren Pentru Ferrari, dar Senna s-a
revanşat într-o manieră similară tot pe acelaşi circuit. Iar 1991 a
fost anul în care a dominat fără emoţii câştigând al treilea şi
ultimul titlu în F1.

Fire deosebit de
competitivă, Senna a suportat cu greu să fie în umbra Williams,
echipă cu monoposturi superioare. În cei doi ani de
„secetă”
Senna a intenţionat să părăsească de mai multe ori echipa, destinaţia sa ideală fiind Williams.
Dar clauza pe care Alain Prost, pilotul principal Williams, de a nu
a mai face echipă niciodată cu Senna îl împiedica să ajungă să
piloteze cele mai performante monoposturi. Norocul a făcut ca Prost
să se retragă cu un an mai devreme şi drumul pentru Senna spre
Williams să devină liber. Sau mai degrabă a fost
ghinion…

Pagini: 1 2 3