Cele trei nume grele germane şi-au câştigat reputaţia în domeniul berlinelor de clasă medie şi mare, unde continuă să domine categoric prin modele cu nume tradiţionale, dar care plusează la capitolul tehnologie şi echipamente ultra-moderne.
Audi A4 a trecut deja printr-un facelift la sfârşitul lui 2012, deci o nouă generaţie nu va apărea mai devreme de doi ani. Pentru moment, A4 se bazează pe variantele sedan şi Avant, aceasta din urmă derivată şi într-o versiune pseudo-crossover A4 Allroad, fără rivali în curţile celorlalţi doi producători teutoni.
Audi A4 a primit de curand un facelift, Mercedes-Benz C-Class este pe final de cariera, iar BMW Seria 3 este cel mai nou
BMW Seria 3 este cel mai nou, fiind lansat deja de peste un an pe piaţă, atât în variantă sedan, cât şi Touring, în timp ce Mercedes-Benz C-Class este pe final de carieră, urmaşul său urmând a fi lansat ori la Salonul Auto Frankfurt 2013, ori la Geneva 2013, anunţându-se revoluţionar din multe puncte de vedere.
Variantele break: Audi A4 Avant (portbagaj: 480 litri), BMW Seria 3 Touring (portbagaj: 495 litri), Mercedes-Benz C-Class T-Modell (portbagaj: 485 litri)
Iată, însă, că germanii sunt mai inventivi decât credeam. Pe baza lui Audi A4, germanii din Ingolstadt au realizat o gamă separată, denumită Audi A5, constând din trei variante de caroserie: coupe, cabrio şi Sportback, un fel de coupe-hatch în 5 uşi, o berlină cu hayon având alură clar mai sportivă decât sedanul A4, mai convenţional.
Audi A4 Allroad nu e concurat de un model similar BMW sau Mercedes-Benz. Nişa pseudo-coupe-urilor cu 4 uşi e atacată de Audi cu A4 Sportback, iar de BMW cu noul Seria 3 GT. Mercedes-Benz nu anunţă nimic în această nişă
Cei de la BMW au contracarat cu noul BMW Seria 3 GT, tot o berlină cu hayon având tendinţe mai dinamice, dar cu un look mai controversat decât A5. De-abia la Franfkurt 2013 urmează să vedem coupe-ul şi cabrioletul derivate din Seria 3, dar care, la fel ca în cazul Audi, vor purta un alt indicativ: Seria 4.
Audi A5 este oferit in versiunile Coupe si Cabrio, in timp ce varianta sport a lui C-Class vine doar ca si coupe. Urmasul lui BMW Seria 3 Coupe e prefigurat de conceptul Seria 4 Coupe
În cazul viitorului Mercedes-Benz C-Class rămâne de văzut dacă germanii vor mai oferi şi alte versiuni de caroserie – actualul C-Class Coupe devine clar că va fi canibalizat de CLA… Mercedes-Benz nu anunţă nici un răspuns pentru A4 Avant Allroad sau Seria 3 GT.
În domeniul ”power”, cel mai puternic model de clasă medie al gamei A4 este breakul Audi RS4, cu un V8 de 450 CP şi tracţiune integrală quattro. Cei mai puţin pretenţioşi pot apela la varianta inferioară Audi S4, cu un 3.0 TFSI V6 de ”numai” 333 CP, disponibilă şi în versiune sedan, şi Avant.
Audi RS4 Avant (450 CP) e disponibil doar ca break, în timp ce S4 (333 CP) e şi sedan, şi break. BMW M3 CRT (450 CP) e cântecul de lebădă înaintea noului M3 Sedan, iar Mercedes-Benz C-Class are familia C 63 AMG (457 CP)
În cazul lui BMW Seria 3, cântecul de lebădă este berlina BMW M3 CRT, care foloseşte intensiv fibra de carbon, iar puterea este crescută la 450 CP. Mercedes-Benz C-Class are o versiune de top redutabilă: C 63 AMG, atât în versiune sedan, cât şi estate, cu un motor aspirat V8 de 6,2 litri, care dezvoltă 457 CP şi un cuplu de 600 Nm.
BMW ActiveHybrid 3 e singura berlină hibridă din triada germană. Audi şi Mercedes-Benz se bazează pe dieseluri economice deocamdată: A4 2.0 TDIe (4,4 litri/100 km), respectiv C 220 CDI BlueEfficiency (4,4 litri/100 km)
Cei de la BMW sunt, pentru moment, singurii din triada germană cu o variantă hibridă în acest segment: BMW ActiveHybrid 3, cu o putere de 340 CP, dar un consum teoretic de numai 5,9 litri/100 km. Audi A4 rămâne fidel motorizărilor diesel (TDIe de 136 CP anunţă doar 4,4 litri/100 km), iar cea mai economă versiune Mercedes-Benz C-Class în acest moment este C 220 CDI BlueEFFICIENCY (4,4 litri/100 km).
Să vedem cum stau cei trei în segmentul maşinilor de clasă mare – PE URMĂTOAREA PAGINĂ