Analiză FloteAuto: înmatriculările de vehicule în România în perioada 2010-2014

Publicat: 30 03. 2015, 18:41

Graficul de mai sus reprezintă o imagine foarte generală a înmatriculărilor totale de vehicule din România, în perioada 2010-2014. Cu o foarte importantă remarcă: trendul ascendent este unul care induce în eroare. Şi asta deoarece se referă la TOTALUL înmatriculărilor de maşini noi şi second hand de import din ultimii cinci ani.

Dacă înainte de criză piaţa auto de maşini noi se învârtea pe la o medie de peste 300.000 de unităţi, iar piaţa de vehicule noi de import era drastic limitată de taxa auto, iată că după 2010 vânzările de maşini par să-şi revină. Din păcate, este o concluzie extrem de falsă, mai ales dacă ne referim la maşinile noi.

Imaginea realistă a evoluţiei dezastruoase (sau a involuţiei) pieţei auto din România în ultimul cincinal o regăsiţi mai jos. Adică într-un grafic din care reiese foarte clar scăderea până la cote de avarie a înmatriculărilor de vehicule noi (atât de import, cât şi indigene), comparativ cu o creştere invers proporţională a importului de maşini second hand – domeniu care, să recunoaştem, pur şi simplu gâtuie comerţul cu vehicule noi, care ar trebui să ajute cel mai mult economia.

Comparaţia evoluţiei înmatriculărilor de vehicule noi, respectiv second hand (Floteauto.ro)

După cum se observă, faţă de perioana dinaintea crizei, înmatriculările de vehicule noi (atât autoturisme, cât şi vehicule comerciale şi utilitare) au scăzut de circa 3 ori în 2010, iar trendul descendent a continuat periculos până în 2014, când parcă asistăm la o redresare. În acelaşi timp, cu excepţia anului 2011, înmatriculările de vehicule second hand a explodat pur şi simplu, dovadă a ineficienţei mult-blamatei taxe auto, dar şi pe fondul unei degringolade în economie, care a limitat foarte mult posibilităţile de a achiziţiona vehicule noi, atât ale persoanelor fizice, dar şi ale companiilor.

Totuşi, sectorul companiilor şi, mai ales, al IMM-urilor am putea spune că a salvat de la un dezastru sigur piaţa de vehicule noi: s-a ajuns ca mai bine de 70% din achiziţiile de maşini noi să fie făcute de companii.

MAI MULTE DETALII DESPRE ”CINCINALUL POST-CRIZĂ” CITIŢI ÎN ANALIZA DIN FLOTEAUTO