Alain Prost – 55 de ani de legendă

Autor: Cosmin Iordache 24 feb. 2010 Dosar & Analize

Prost
a participat la 202 curse, câştigând 51 dintre ele, a avut 33 de
pole position şi a adunat în cariera sa 768,5 puncte. Până în 2001
a deţinut recordul de cel mai multe GP-uri câştigate, record
doborât însă de Schumacher.

În 1997, Prost a
cumpărat echipa Ligier, redenumind-o Prost GP, dar evoluţiile în
Formula 1 nu au fost foarte notabile pentru echipa care îi purta
numele, în cele 83 curse ne reuşind nici măcar o victorie. În 2001
Prost GP a dat faliment şi Alain Prost a rupt legătura cu Formula
1.

În
2003 francezul s-a orientat către o competiţie mai atipică, Trophee
Andros. În al doilea său sezon de participare francezul a reuşit să
termine pe locul secund în spatele titratului Yvann Muller.
Consacrarea pe gheaţă a venit în 2007, la bordul unui Toyota Auris,
Prost reuşind să câştige acel sezon şi următorul. În sezonul 2009
numele Prost a fost pentru prima dată asociat cu Dacia. Francezul,
la bordul unui Duster de competiţie, a obţinut locul doi la
final.

Prost nu şi-a
făcut însă iluzii, prevăzând încă dinainte că va porni cu un
handicap în faţa lui Jean Phillipe Dayraut, datorită demarării
tardive a acestui proiect. În Trophee Andros, Prost rămâne însă al
doilea cel mai titrat pilot, după Yvann Muller, Profesorul având în
palmares 30 de curse câştigate.

Pentru
cariera monumentală în Formula 1 şi pentru că nu avem în fiecare an
şansa ca marca naţională să se asocieze cu un campion de Formula 1,
îi urăm maestrului un călduros „La Mulţi Ani!” pentru cei 55 de ani
în viaţă şi cât mai multe victorii…poate chiar cu Dacia.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide