5 SUV-uri second hand mai ieftine de 7.000 de euro

Autor: Iulian Dnistran 09 iul. 2014 Dosar & Analize

De câţiva ani încoace, lumea a început să uite de maşinile cunoscute drept „normale” în limbaj popular şi şi-a îndreptat atenţia din ce în ce mai mult către SUV-uri. Maşini mari, care ar trebuie să se descurce decent  în off-road şi care dau impresia de siguranţă la volan. Timpul a trecut, iar maşinile de zeci de mii de euro de acum zece ani au ajuns să coste mai puţin decât un Logan nou. Iată cinci SUV-uri pe care le poţi avea cu mai puţin de 7.000 de euro.

SUV-urile sunt din ce în ce mai prezente pe străzile din România şi nu numai. E şi normal, până la urmă, fiindcă dau un sentiment puternic de siguranţă la volan şi, cel puţin teoretic, tracţiunea integrală ar trebui să le ajute să meargă mai departe atunci când drumul se termină. Există, însă, o problemă – un SUV nou poate fi scump. Foarte scump.

Aşa că ţi-am pregătit, cu ajutorul colegilor de la AutoPro.ro, cinci alternative second hand de SUV-uri care au costat, pe vremuri, câteva zeci de mii de euro, dar care acum sunt mai ieftine decât o Dacia Logan nouă.

Suzuki Vitara – 2.290 de euro

Vine direct din 1995 cu cinci locuri, patru portiere şi un design care s-ar potrivi de minune în seturile de păpuşi Barbie. Motorul pe benzină de 1,6 litri ar trebui să fie suficient pentru drumurile zilnice, însă s-ar putea să dea de greu atunci când porneşti aerul condiţionat sau când vrei să urci un deal.

Mercedes-Benz ML-Class – 2.999 de euro

Da, un ML de 2.999 de euro. Sigur, e din prima generaţie şi da, are un motor pe benzină de 3,2 litri şi da, are 260.000 de kilometri la bord (probabil). Dar totuşi, are cutie de viteze automată, tracţiune integrală, tapiţerie din piele şi aer condiţionat automat. Am uitat să spun că e un ML la 2.999 de euro?

Jeep Cherokee – 3.000 de euro

Unul dintre cele mai capabile SUV-uri în offroad, Jeep Cherokee XJ poate fi al tău cu doar 3.000 de euro! Da, ştiu, a sunat ca un personaj din momentele de teleshopping de la TV, dar anunţul nu spune minciuni în privinţa preţului. Ce spune, în schimb, este că are 170.000 de kilometri şi că are un motor diesel de 2,5 litri. Toate bune şi frumoase, doar că acel minunat diesel de sub capotă s-ar putea să fie făcut de italienii de la VM Motori, ceea ce se traduce printr-un singur cuvânt: dezastru.

Nissan Terrano II – 4.299 de euro


Mmmmm, Nissan Terrano. Nu acel Terrano care e un Duster sub acoperire, ci acel Terrano care a încercat să combine abilităţile de off-roader veritabil cu confortul şi designul unei maşini obişnuite. Unii spun că a reuşit, alţii nu prea. Un lucru e cert, însă – exemplarul pe care l-am găsit costă doar 4.299 de euro şi pare foarte bine îngrijit.

BMW X5 – 6.700 de euro

Aceeaşi poveste ca la ML-ul de mai sus, doar că puţin mai dulce. Altfel spus, un X5 din prima generaţie a ajuns să coste chiar şi mai puţin de 7.000 de euro. O afacere destul de bună, dacă mă întrebi pe mine (minus farurile care arată cam dubios). Spre deosebire de ML, acest X5 are un diesel de 3,0 litri sub capotă, aşa că nu o să sărăceşti (prea mult) atunci când trebuie să realimentezi sau să plăteşti impozitul la primărie.

Tu ce SUV second hand mai ieftin de 7.000 de euro ai alege?


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide