15 dotări şi tehnologii care nu trebuie să-i lipsească maşinii tale

Autor: Adrian Mihălţianu 20 ian. 2015 Dosar & Analize

11. Încălzire în scaune şi în volan

Face parte din dotările de confort obişnuite în trecut pe maşinile scumpe, dar prezente azi pe foarte multe maşini accesibile. Dacă ai cumpărat un diesel, e musai să iei încălzirea în scaune, altfel vei îngheţa în maşină în primul sfert de oră. Dacă îţi permiţi, adaugă şi încălzirea în volan. Pare un moft la început, dar timp de trei-patru luni pe an îmi vei mulţumi, mai ales dimineaţa.

12. Oglinzi heliomate

Îţi vor proteja ochii atunci când deşteptul din spatele tău stă cu faza lungă aprinsă sau şi-a luat „xenoane” din piaţă. Iar faptul de a vedea drumul din faţa ta e destul de important, zic.

13. Roată de rezervă normală

Fii foarte atent aici, foarte atent: ca să reducă preţul general al maşinii noi, mulţi te vor momi cu roată de rezervă de dimensiuni reduse sau cu un kit de vulcanizare. Prostii. Ia o roată normală de rezervă de la început şi nu vei sta să-ţi blestemi zilele pe marginea drumului pentru că te-ai zgârcit la câteva zeci de euro când ai spart 20.000 pe o maşină.

14. Comenzi audio pe volan

Dacă nu vin legate de un sistem audio (prea) scump, atunci merită să le comanzi. Îţi vor fi foarte la îndemână şi nu-ţi vei mai lua ochii de la drum.

15. Transmisie automată

Există încă un folclor care spune că şoferii adevăraţi folosesc doar transmisia manuală, bazat pe faptul că o cutie automată schimbă mai lent decât un om. Baliverne înşirate de multe ori de cei care n-au încercat o automată în ultimii 6 ani. În realitate o transmisie automată modernă schimbă cel puţin la fel de repede ca un şofer şi mai face şi economii de carburant în cazul majorităţii maşinilor. Tehnologia a avansat foarte mult, aşadar dacă eziţi între un sistem audio high-tech şi o transmisie automată, optează pentru cea din urmă, costă la fel. Cu excepţia cazurilor în care vrei să „te dai” sportiv, caz în care oricum te va ferici şi un Tiptronic sau un Steptronic, ca să nu mai spun de DSG, toate cu padele pe volan. Confortul pe care-l vei resimţi în 90% din timp, şi anume cel petrecut în aglomeraţia din oraş, va fi mult mai important decât senzaţiile sportive pe care oricum nu le pierzi când comuţi transmisia automată în S sau în M.

Evident, asta e lista mea. Dacă ai şi tu alte elemente necesare, nu ezita să le menţionezi în comentarii.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide