Autografe pentru Brigada de Politie Rutieră
Cea dintîi prezentatoare de gen feminin a unei emisiuni auto a aparţinut brandului ProMotor, la începuturile anului 1998. După îndelungi tratative, Eugenia Şerban renunţa la Acasă TV în favoarea postului principal al trustului Pro, mişcare pe care nu a regretat-o luînd în considerare pasiunea personală pentru maşini. Renault, Mercedes, BMW, MItsubishi şi Skoda spun de la sine suficient despre relaţia dintre Eugenia şi motorsport.
Cel mai interesant moment din perioada de doi ani la ProMotor a fost Salonul de la Detroit 1999, unde numai echipei noastre i s-a permis să realizeze un material video al cărui subiect era Mercedes Vision, pe atunci doar un concept, însă vedeta evenimentului. “Making of”-ul filmărilor ProMotor a fost redat în acea seară pe mai multe posturi TV importante din SUA, iar Eugenia a fost remarcată pentru prezenţa ei şarmantă. O altă întîmplare interesantă s-a consumat la Poiana Braşov, în timpul unui test drive filmat, cînd amfitrioana emisiunii s-a scufundat cu maşina unui importator într-o mlaştină-capcană de sub zăpadă.
Totul s-a terminat cu bine după intervenţia imperioasă a tractoarelor. Deşi a condus zeci de maşini în timpul contractului cu ProMotor, Eugenia nu poate nominaliza una care să o fi marcat în mod excepţional, cu excepţia offroader-ului Mitsubishi Montero, pe care şi l-a achiziţionat din SUA cu doi ani înainte de a fi lansat la noi, prezentîndu-l la fel de timpuriu în emisiune ca maşină proprie. În traficul zilnic, vedeta ProMotor era des absolvită de micile încălcări ale regulamentului, majoritatea poliţiştilor întîmpinînd-o cu pixul şi hîrtia pregătite pentru autografe. Momentul în care Eugenia s-a hotărît să acorde mai multă importanţă vocaţiei de actriţă a coincis cu despărţirea de ProMotor, lăsînd loc interimatului unei alte vedete feminine, pînă la numirea în funcţie a Roxanei Ciuhulescu.
ProMotor extrem
Aşa a început totul: “Nu ştiu ce vreţi să faceţi în această dimineaţă, ştim doar ce trebuie să faceţi. Să ne urmăriţi jumătate de oră pentru a vedea automobile care trebuie văzute. Dacă nu ştiţi ce creatură sensibilă este automobilul, trebuie neapărat să urmăriţi emsiunea ProMotor” – cele dintîi cuvinte ale primei emisiuni ProMotor, rostite de către Florin Chiriac.
Dacă vă spunem că a făcut parte din colectivul ProMotor în mileniul trecut, v-aţi pune mari întrebări despre speranţa sa exagerată de viaţă. Cariera la emisiune, de numai cîteva luni, a constat în diverse materiale deosebite. Experienţa din timpul ProMotor i-a folosit la următoarele claborări cu televiziuni al căror profil science i s-a potrivit ca o mînuşă. Deşi urmăoarele job-uri s-au situat la limita sporturilor extreme, cu maşinile s-a abţinut de la cascadorii şi scufundări în Marea Neagră.
Un vis devenit realitate
La sfîrşitul anilor ‘70, pe cînd îi ţinea pumnii argentinianului Mario Andretti în cursele F1 transmise live pe singurul post de televiziune din ţară, Eduard Dârvariu nu anticipa că peste două decenii va deveni indirect interfaţa dintre constructorii auto şi clienţii acestora. După ani şi ani, pasiunea sa a fost recompensată, Dârvariu devenind principalul producător al unei emisiuni care a atras după sine un brand transmedia.
Dorinţa lui a fost dintodeauna aceea de a dinamiza permanent formatul şi de a aduce la un numitor comun articulaţiile ProMotor – site, emisiune TV şi revistă: “Vreau ca ProMotor să devină cel mai util ghid al oamenilor pasionaţi de maşini şi nu numai, indiferent de canalul media pe care îl folosim pentru a transmite informaţia. Vrei să afli orice despre o maşină, ProMotor îţi spune tot ce vrei să ştii; vrei să cumperi o maşină şi nu eşti hotărît pe care, ProMotor te sfătuieşte; vrei să fii la curent cu lifestyle-ul din F1 sau din orice altă competiţie ori chiar din peisajul monden autohton, atunci ProMotor este ghidul tău.” Cele mai tari maşini pe care le-a condus de cînd are “grijă” de ProMotor sînt Mercedes SLR McLaren şi Humvee.
Totodată, emisiunea în care a fost prezentat dreamcar-ul german a înregistrat cel mai tare rating cu excepţia Ştirilor Pro TV (12 puncte – care acum s-ar transpune în minimum 30) pînă în urmă cu doi ani, cînd doar Steaua-Rapid (semifinala Cupei UEFA) a suscitat mai mult interes în 17 ani de la Revoluţie încoace. Eduard este în continuare un pic dezamăgit de interesul românilor pentru fenomenul auto: “Noi nici măcar nu ştim semnificaţia indicatorului , deci ce să mai vorbim despre cultură automobilistică? Îmi doresc mult să pot educa prin interfaţa ProMotor cît mai mulţi oameni care încă nu au dezvoltat acest cult al automobilismului.”
Cu 10 ani în urmă, Dan Tobescu era ales primul producător al emisiunii ProMotor. Dinastia sa nu a durat mult, din varii motive pur personale. Acum, ProMotor este în pole-position şi rating-ul ne este martor, oricît ar încerca alţii să infirme acest fapt. Au fost 10 ani în care s-au perindat zeci de oameni prin postul Pro, toţi cu dorinţa de a oferi telespectatorilor o emisiune de profil totală. În timp, experienţa şi-a spus cuvîntul şi nimeni nu poate pune la îndoială forma actuală, plină de prospeţime şi dinamism. Ca orice rezultat bun, ProMotor a cerut sacrificii din partea tuturor pentru a ajunge la nivelul performant din acest moment, sacrificii înţelese, sacrificii onorate.
După şase ani prodigioşi de emisiune, s-a simţit nevoia unui suport media auxiliar, revista ProMotor, acum la a patra aniversare. Cap la cap, cele două au format un brand transmedia combativ, care a anulat încă din startul alianţei orice efort al concurenţei. În prezent, ProMotor îşi doreşte ce şi-a propus dintotdeauna: evoluţie. Şi cu ajutorul important al site-ului, “cel mai bun prieten al pasionaţilor de automobile” – ProMotor – a început o campanie de revigorare cu aproape un an în urmă, manevră socotită de peste 99% dintre voi benefică şi necesară. Întotdeauna, părerea voastră a contat şi am acţionat numai în virtutea ei. La fel vom face şi în viitor şi sperăm că procentul la limita perfecţiunii se va rotunji mai repede decît trecerea altor 10 ani.
Cei dintîi
Prima echipă ProMotor a fost compusă din Dan Tobescu (producător) şi Cristina Comănescu (scenarist). Dan lucra la Pro Tv înca din 1995, întîi ca asistent de producţie la "Ora 7, bună dimineaţa!", emisiunea care i-a lansat în televiziune pe Florin Călinescu şi Neti Sandu. “Dosarul” ProMotor a fost aprobat în primăvara lui 1997, iar prima emisie a avut loc în luna octombrie a aceluiaşi an.
În urma unui casting, a fost ales crainic Florin Chiriac, cunoscut pînă atunci ca prezentator de ştiri la TVR 2 şi Tele7abc. Din echipa dedicată emisiunii au mai facut parte, la început, Florin Costache (cameraman, actualmente director de imagine la Acasa TV) şi Cristian Moţiu (voice-over). Din octombrie 1998, o parte din echipă, respectiv Dan Tobescu, Cristina Comănescu şi Cristian Moţiu, a încheiat contractul cu ProMotor.
Şase luni de mariaj
Lui Dan Bittman i s-a dat “inelul” ProMotor pe mînă la începuturi, pe vremea producătorului Dan Tobescu. Anul în care a apărut prima oară pe sticlă ca prezentator al show-ului auto nu şi-l mai aduce bine aminte, ci doar că ruptura s-a petrecut după numai şase luni. Diplomat, nu a divulgat motivul divorţului. Ne-a spus numai că formula de start era preocupată mai mult de vizitarea obiectivelor turistice internaţionale decît de realizarea materialelor necesare emisiunii.
Cea mai interesantă experienţă din timpul său la ProMotor a fost excursia prelungită la Salonul de Automobile din Paris, unde a conştientizat diferenţa dintre piaţa românească auto a acelor vremuri şi cea occidentală: “Importatorii noştri erau mult sub şcoala europeană din toate punctele de vedere. Acum, lucrurile s-au schimbat.” Dintre test drive-urile “suferite” la ProMotor, Volvo XC70 l-a marcat cu adevărat: “O maşină puternică.
Nici nu am simţit cînd am atins 200 km/h. Face faţă pe orice suprafaţă.” S-a ataşat de un cameraman cu ştate vechi, foarte cooperant şi cu puţin păr pe cap, dar nu-şi mai aduce aminte numele său, deşi l-ar recunoaşte într-o clipă. ProMotor a fost un pasaj important în pregătirea carierei din televiziune, printre primii paşi pe platou, iar acest extrajob din perioada respectivă nu a interferat în nici un fel cu activitatea trupei Holograf.