1 şi 2 sunt deja standard pe aproape toate maşinile

Publicat: 19 07. 2017, 13:54

În ultimii ani ne-au fost prezentate câteva tehnologii de vârf care vor apărea pe maşinile care urmează să apară în viitor: de la faruri cu laser, la interioare fără butoane, unde toate comenzile se dau prin intermediul ecranelor tactile sau chiar al gesturilor; de la înlocuirea ceasurilor obişnuite de bord cu ecrane digitale, la funcţii de condus autonom în traficul aglomerat. Totuşi, să rămânem cu picioarele pe pământ: deşi în 2020 vei simţi că nu mai poţi respira dacă nu-ţi pui aceste opţiuni pe maşină, în 2017 ai nevoie doar de câteva elemente esenţiale.

Când cumperi o maşină, nu neglija trei factori extrem de importanţi, mult mai importanţi decât aspectul ei exterior sau „cât prinde în bord”: siguranţa pasagerilor, confortul şi valoarea de revânzare. Mai ales dacă o cumperi nouă, fapt care va duce la pierderea a 30% din banii plătiţi în secunda în care ai ieşit cu ea pe poarta dealerului.

Iar pentru că astăzi vei fi asaltat cu tot felul de opţiuni din partea vânzătorului, multe dintre ele cu grad rapid de învechire, precum sistemele de navigaţie proprii (cele aftermarket sunt de multe ori mult mai bune şi mai ieftine), sau doar decorative, cum ar fi jantele de 17-18 inci sau pielea de pe scaune, merită să ţii minte că, de multe ori, un singur sistem audio high-tech cu navigaţie va costa cât 5-6 opţiuni precum cele de mai jos. Sistemul ţi-l poţi lua la mult mai puţini bani din comerţ post-vânzare, opţiunile nu.

Iată mai jos un scurt ghid care te va ajuta să decizi corect unde-ţi pui banii. Unele sunt absolut necesare, altele nu chiar, dar ajută şi nu costă mult, raportat la beneficii. Nu mă voi referi în materialul de mai jos la maşinile produse acum 12 ani, pe care le vei cumpăra oricum pe riscul propriu, ci la cele noi sau cu maximum 3 ani vechime, la care opţiunile prezente contează mult în economia generală a preţului. Aşadar, în ordinea importanţei…

1. ABS şi ESP

Dacă maşina pe care vrei să o cumperi nu are ABS şi ESP, nu te mai obosi. Ştim că eşti cel mai bun şofer din lume, dar ESP-ul reduce riscul unui accident cauzat de derapaje cu 25-35%, în funcţie de condiţiile de drum.

ABS-ul, la rândul său, reduce riscul de accidente frontale cu 25%, pentru că îţi permite să păstrezi controlul asupra direcţiei chiar şi când frânezi la limită. În plus, vei dori să revinzi o maşină fără ABS sau ESP prin 2017-2020? Îţi urăm succes.

2. Airbaguri laterale şi pentru cap

Din fericire, airbagurile frontale sunt standard pe toate maşinile produse în ultimii trei ani, dar eu îţi zic să mergi mai departe şi să nu cumperi o maşină care nu are airbaguri laterale frontale! Optează, dacă poţi, pentru airbaguri cortină sau pentru cap şi pentru pasagerii din spate, mai ales dacă ştii că vei avea ocupate şi locurile din spate. Nu uita şi că airbagul fără centura pusă este vax (în cazul în care păcăleşti sistemul cu catarame), ba chiar devine periculos.

3. Anvelope mai bune

Recunoaşte că nu te aşteptai la acest punct, dar o să-l subliniez. Dacă ai opţiunea de a alege maşina cu anvelope mai bune din fabrică, e bine să faci această alegere. Bifezi tot felul de opţiuni inutile pentru o maşină nouă, dar ignori cea mai importantă parte pentru siguranţa ta şi chiar pentru ţinuta de drum: cele patru palme de contact cu asfaltul.

O anvelopă bună reduce consumul, zgomotul, vibraţiile, dar îţi asigură şi o plăcere deosebită la condus, toate în siguranţă – poate reduce distanţa de frânare şi cu 25%! Mai bine renunţi la jantele alea de 17 inci la care te gândeai şi dai banii pe anvelope premium. Iar dacă iei maşina la mâna a doua, mai bine păstrezi o parte din preţ pentru a o da pe anvelope noi, nu pe vechiturile date cu Coca-Cola ca să lucească şi să mascheze crăpăturile.

4. Sistem de păstrare automată a benzii şi de frânare automată la viteze mici

Deja un moft, dar după ce-l ai ţi-e greu să revii pe o maşină care nu îl are. Nu te vei încrede complet în el, mai ales dacă ai dat doar 300 de euro ca să ai o versiune standard, dar îţi va permite să scapi cu viaţă chiar dacă de felul tău eşti mai atent la picioarele pasagerei decât la drum.

Dacă iei o maşină nouă, află că deja poţi comanda acest sistem împreună cu cel de frânare automată, pentru doar câteva sute de euro, pe mai toate maşinile accesibile (uneori vin la pachet şi cu sistemul de avertizare la unghi mort). Îţi va permite, în funcţie de producător, să frânezi cu aproape o secundă mai repede, sau va frâna chiar el în locul tău, dacă nu eşti atent, prevenind sau limitând consecinţele unui accident frontal. Merită 3-600 de euro? Merită.

 

 

5. Sistem de monitorizare a unghiului mort

Prezentă pe din ce în ce mai multe maşini accesibile vândute în ultimii trei ani, avertizarea pentru unghiul mort îţi va aprinde o luminiţă în oglinda retrovizoare atunci când din spate se apropie o altă maşină (detectează şi biciclişti sau motociclişti). E mai utilă decât ai crede, pentru că te ajută să decizi cu o fracţiune de secundă mai devreme manevrele delicate.