Traficul în oraşele europene a devenit tot mai aglomerat, astfel încât necesitatea unui mijloc de transport eficient este tot mai stridentă. Toyota, un constructor cu experienţa locală în acest domeniu, Tokyo fiind considerat una din cele mai aglomerate metropole, prezintă la Frankfurt un concept ce se vrea caracterizat de o inteligenţă nativă. Inteligenţă regăsită în amenajarea spaţiului interior, în materialele şi soluţiile folosite.
Creat la ED2, centrul european de design Toyota, iQ se remarcă prin cele patru locuri oferite, din care unul doar pentru copii, în ciuda dimensiunilor foarte compacte: cu o lungime de 2,98 m este cu aproape jumătate de metru mai scurt decât un Aygo, dar comparabil în înălţime şi lăţime. Miniaturizarea majorităţii componentelor, precum cele de climatizare şi de comandă a acesteia a dus la obţinerea unui spaţiu interior generos. Costul unei asemenea miniaturizări ar putea fi însă prea mare pentru o introducere în viitorul apropiat pe modelele de serie a unor asemenea tehnologii, pentru moment trebuind să ne mulţumim cu stadiul de concept.