TOP 10 cele mai ciudate şi interesante concepte din anii ‘70

Autor: Iulian Dnistran 13 iun. 2014 Concepte auto

5. Volvo Electric Prototype (1976)

Acesta e primul vehicul electric produs vreodată de suedezii de la Volvo. Adică o cutie de chibrituri cu o baterie şi un motor electric care putea oferi o viteză maximă de 69 km/h. Şi da, şoferul din poză are o mustaţă şmecheră.

4. NSU RO 80 by Pininfarina (1971)

Cu o caroserie superbă, sculptată de italienii de la Pininfarina, berlina germană NSU RO 80 avea un motor Wankel sub capotă. În prezent, conceptul prezentat în 1971 la Torino se află în muzeul Audi din Ingolstadt.

3. NSU Trapezio by Bertone (1973)

Un alt NSU, dar tot cu motor Wankel, conceptul Trapezio desenat de Bertone a fost gândit, probabil, pentru cei cu vederea slabă în întuneric, fiindcă are nu mai puţin de şase faruri. Să fie!

2. Cadillac TAG Function Car by Sbarro (1978)

Cu un şasiu de Cadillac Eldorado la bază, conceptul TAG făcut de Sbarro a fost gândit ca fiind un adevărat birou pe roţi. Păcat că a ajuns să fie cunoscut ca un dric pe şase roţi.

1. Lamborghini Le Mans by Colani (1970)

Se ia o jumătate de Lamborghini Miura – mai exact, jumătatea cu motorul V12 – şi se pune un copil în fruntea departamentului de design. Rezultatul: o nebunie pe patru roţi cu o articulaţie la mijloc pe post de direcţie.

După ce te-ai minunat de ideile designerilor din anii ’70, te întreb: care e conceptul tău preferat?

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide