Teaser pentru conceptul Renault & Ross Lovegrove de la Trienala de Artă Milan 2013
Renault a dat un semnal clar că se reinventează odată cu prezentarea conceptului Renault DeZir la Paris 2010, deci nu ar trebui să ne mire că francezii ne gratulează cu o pleiadă de concepte.
Însă, în cazul de faţă, nu vorbim despre vreun salon sau expoziţie auto, ci de Trienala de Artă Contemporană, care va avea loc în aprilie la Milano. Unde noul concept Renault va fi afişat alături de cele mai noi creaţii din domeniile decoraţiilor interioare, cinematografiei sau modei.
Pentru moment, nu avem parte decât de nişte imagini teaser ale acestui concept, al cărui nume rămâne şi el un mister. Ştim, însă, că este realizat împreună cu designerul galez Ross Lovegrove, tema de bază a maşinii fiind influenţa naturii asupra lumii contemporane.
Mai ştim că va fi un concept cu propulsie electrică şi care va veni cu idei inedite privind personaliarea exteriorului prin utilizarea tehnologiei LED. Rămâne de văzut dacă va fi pur şi simplu un show-car sau ne va da idei cu privire la viitorul Renault Twingo ori o eventuală reîncarnare a lui Renault 5.