Studiu de design: CH Auto Aculeus Concept

Publicat: 27 04. 2010, 16:50

CH Auto nu este la prima încercare
de a demonstra lumii că are potenţial într-ale designului –
acum doi ani a mai prezentat un concept Scorpio,
care aducea destul de vizibil cu un model Ferrari.

Acum, chinezii revin pe scena Salonului Auto Beijing
2010 cu un nou concept, Aculeus
, care nu mai seamănă cu
Ferrari. Ci cu Maserati. Ce-i drept, depinde de gusturile şi
cunoştinţele fiecăruia, Aculeus având elemente inspirate şi de la
alte modele cunoscute din lumea auto.

În cazul în care nu ştiaţi, „aculeus” nu este altceva
decât acul din coada scorpionului
, deci acest concept
rămâne în familie. Totuşi, greu de crezut că ar putea „înţepa”
serios vreun producător interesat de acest concept.

Deşi vorbim de un concept care are
rolul strict de show-car, Aculeus beneficiază de o motorizare. Şi
nu orice fel, ci un V8 de 4,8 litri şi 367 CP, luat de sub
capota unui BMW X5
(parcă jantele şi aripile faţă aduc şi
ele aminte de maşinile sport bavareze, nu?).

Totuşi, trebuie remarcat că Aculeus are un design mult mai
decent şi mai aproape de dorinţele publicului larg decât coupe-urile expuse de Geely la salonul
chinezesc.

Un lucru rămâne clar: chinezii se mişcă foarte repede şi
se adaptează fără probleme curentelor din lumea auto
. Ceea
ce ar trebui să le dea de gândit mult mai serios producătorilor
auto de pe plan mondial.