Ibiza împlineşte anul acesta cifra rotundă de 30 de ani, aşa că cei de la SEAT s-a gândit că ar fi frumos să onoreze aniversarea cu un model aparte – Ibiza Cupster.
Roadster-ul Cupster este, la bază, un hot-hatch Ibiza Cupra, a cărui plafon a fost îndepărtat (soartă pe care a avut-o şi rândul al doilea de scaune) şi a cărui suprafaţă vitrată este cu 35% mai mică (procentul nu este oficial, l-am inventat noi).
De fapt, e mult mai mic procentul de sticlă & geamuri. Dar arată bine desenată. Din profil.
Cei doi ocupanţi ai lui Cupster primesc, pe lângă mult cer, şi tapiţerie Alcantara, care acoperă şi scaunele de tip scoică – dispuse cu 80 mm mai jos faţă de o Ibiza de serie. Volanul este îmbrăcat cu o piele tratată special, nemaivăzută până acum în vreo maşină din gama spaniolă.
Sub capota lui Cupster se ascunde motorul de 1,4 litri dublu supraalimentat (cel de pe Cupra) care dezvoltă 180 de cai-putere, trimişi roţilor din faţă prin intermediu unei cutii DSG. Nu ştim cifre de putere, însă având în vedere că nu are acoperiş trebuie să aibă câteva kilograme bune în plus peste cele 1.259 ale unui mezin Cupra.
Dovada că Ibiza Cupster n-a apărut aşa, din senin. Are antemergători
În cazul în care te-ai îndrăgostit la prima vedere de ciudăţenia portocalie fără acoperiş şi cu jante de 18 inci, îţi dăm o veste proastă: Cupster nu este decât o „glumiţă” pe care şi-a făcut-o cadou SEAT. Cel pe care-l vezi în poze este – şi va rămâne – singurul exemplar.
sursa: SEAT, Auto Express