Saab 9-4x Concept

Publicat: 08 01. 2008, 16:03

Saab 9-4X preia multe din trăsăturile conceptului Aero X, având un design foarte dinamic şi bine armonizat, cu o grilă faţă proeminentă şi faruri ce o îmbracă pe lateral. Linia parbrizului coborâtă şi montanţii de culoare neagră respectă noile tendinţe în materie de SUV-uri. În partea din spate se evidenţiază lămpile cu sticlă clară, luneta generoasă şi evacuările în formă trapezoidală.

Fiind pionierii bioetanolului, suedezii nu puteau decât să monteze sub capotă un propulsor de 2 litri "BioPower", ce dezvoltă 300 de cai şi 400 Nm, când este hrănit cu combustibil E85. Puterea este transmisă la roţi prin intermediul unei cutii cu şase rapoarte şi a sistemului AWD Haldex.

Deşi nu sportivitatea va fi trăsătura dominantă, modelul este capabil să sprinteze până la 100 km/h în 8 secunde şi acul vitezometrului va urca până în dreptul valorii de 235 km/h. Consumul este de 10 litri la suta de kilometri, iar emisiile de 245g/km dioxid de carbon, motiv de mândrie pentru ecologiştii suedezi.

Saab 9-4x va împărti o platformă comună cu viitorul Cadillac Provoq şi îşi va face debutul, cel mai probabil în 2009.