Renault Laguna Coupe Concept

Publicat: 11 09. 2007, 11:00

La peste 20 de ani de la comercializarea ultimului coupe veritabil, Fuego, Renault se apropie de reintrarea în aceasta gamă pretenţioasă. Dacă la lansarea celei de a treia generaţii Laguna părerile au fost împărţite, apariţia coupeului va reprezenta în mod sigur un plus de imagine pentru constructorul francez.

Construit pe aceeaşi platforma tehnică cu Laguna III, Coupe-ul reprezină viziunea Renault asupra modelelor sportive cu două uşi. În mare, conceptul împarte multe linii de design cu Fluence, model prezentat ca prototip în 2004, măsurând 4,685 m. Blocurile optice cu LED-uri sunt împrumutate de la conceptul Nepta. Capota lungă, spatele terminat brusc şi umerii impunători sunt caracteristicile unui adevarat coupe, grila faţă imensă dând de gândit ca un motor imens se află montat pe puntea faţă.

Iar acesta este un 3.0 litri V6 dCi cu performanţe şi rafinament de top. Dedicat în totalitate plăcerii de a conduce, motorul dezvoltă 265 CP, poate fi utlilizat până la 5200 rpm şi are un cuplu de 550 Nm la 1750 rpm. Acest motor a fost dezvoltat pentru a deveni o referinţă în materie de confort acustic şi protejarea mediului, respectând deja normele Euro 6. Motorul este cuplat la o cutie de viteze automată proactive cu şase trepte şi accelerează maşina până la prima suta de km în 7 secunde.

Noul V6 dCi foloseşte tehnologie common-rail de generaţia a treia, două conducte cu o presiune constantă de 1800 bar, injectoare piezo electrice cu şapte orificii şi cinci serii de injecţii pe ciclu, toate pentru a realiza o funcţionare cât mai silenţiosă şi un consum redus. De altfel pentru reducerea zgomotului au fost realizate numeroase modificări la blocul motor, în special în zonele susceptibile la vibraţii.

Distribuţia este asigurată de două lanţuri ce îmbunătăţesc fiabilitatea şi durabilitatea, capitole la care s-a dat o mare atenţie încă de pe planşa de desen. Intervalul de revizii a fost mărit la 2 ani sau 30.000 de km, motorul urmând să fie produs la uzina Cleon din Franţa într-o cadenţă de 60.000 de unităţi pe an. Va exista şi o versiune cu o putere scazută, de 230 de CP şi un cuplu redus la 450 Nm.

În interior Laguna Coupe Concept se prezintă cu o atmosferă high-tech, designul fiind inspirat din cel al modelului de serie. Scaunele ergonomice şi sistemul de sunet Bose cu 10 incinte acustice au grijă ca ocupanţii să se bucure de o calătorie în cele mai bune condiţii.

Ţinuta de drum este echilibrată perfect pentru a permite un comportament sportiv în situaţii limită, dar şi un confort atât de mult dorit la drumurile lungi. Laguna Coupe Concept beneficiază de noul şasiu Active Drive, prin care roţile spate la o viteză de până la 60 km/h pot vira în sensul opus direcţiei de mers la un unghi de 3,5 grade. Asta se traduce printr-o manevrabilitate crescută şi un comportament dinamic mai bun.

Versiunea de serie va fi prezentată anul viitor şi se aşteaptă să debuteze si cu un nou motor V6 pe benzină. În ceea ce priveşte aspectul exterior, modificările asupra conceptului vor depinde doar de feedbackul primit cu ocazia salonului german.