Premieră: BMW M3 DTM Concept

Publicat: 26 07. 2011, 11:50

This browser does not support the video element.

http://cache.tare.ro/4e2e7f97d21ea/videoplayer.swf?key=9e17b831f637cf45c8ea6094dc388856


BMW M3 DTM Concept – prezentarea oficiala
de pe tare.ro

Numele BMW este strâns legat de cursele DTM: între 1987
şi 1992, modelul de curse BMW M3 a strâns 40 de victorii şi peste
150 de prezenţe pe podium
, campionatele DTM (Deutsche
Tourenwagen Masters) contribuind din plin la succesul în vânzări al
modelului de serie.

Chiar dacă în 2012 va fi lansată
noua generaţie BMW Seria 3
, modelul de curse BMW M3 DTM
este derivat din actualul
BMW M3
, considerat o bază excelentă pentru acest
campionat. Prin urmare, la nivelul detaliilor principale, este
destul de uşor de recunoscut M3-ul pe sub toate accesoriile
aerodinamice specifice motorsportului.

Regulamentul DTM pentru 2012 pune accentul pe utilizarea cât mai
multor componente ale maşinilor de serie, ceea ce nu i-a împiedicat
pe inginerii bavarezi să dezvolte o maşină competitivă. Motorul
este V8-ul deja cunoscut, puterea acestuia fiind crescută
destul de puţin, de la 420 la 480 CP
, iar cutia este una
secvenţială cu 6 trepte.

BMW M3 DTM Concept este capabil de un demaraj 0-100 km/h
în doar 3 secunde, în timp ce viteza maximă este de aproape 300
km/h
. Pe lângă setările speciale ale trenului de rulare,
sistemului de frânare şi direcţiei, conceptul mai beneficiază de un
program intens de accesorizare cu elemente aerodinamice, acestea
transformând M3-ul într-un superbolid.

Primii piloţi confirmaţi pentru BMW DTM în 2012 vor fi
britanicul Andy Priaulx şi brazilianul Augusto Farfus
,
care deja au început un program de teste pe pistă cu noua maşină,
având un trecut strâns legat de BMW Motorsport. În 2012, trei
echipe vor concura în DTM cu astfel de maşini BMW: BMW Team
Schnitzer, BMW Team RBM şi BMW Team RMG.

http://cache.tare.ro/4e23fb6f16872/videoplayer.swf?key=a0e470041223b4e2bfa1262aaf5aacba

BMW M3
DTM Concept
de pe tare.ro