Modul’eo Concept – maşina electrică ”acordeon”
Despre Modul’eo am putea spune că e un fel de cutIuţă cu
surprize, deşi ideea de a avea mai multe maşini în una singură nu
este nouă. Principiul de „acordeon” este foarte simplu:
Modul’eo are lungimea variabilă, aceasta putând ajunge de
la 2,4 metri la 3,2 metri, în timp ce caroseria poate fi
transformată din monovolum în pick-up.
În configuraţie scurtă, Modul’eo este un demn rival
pentru smart ForTwo, oferind doar două locuri, însă portbagajul
rivalizează cu cel al… Logan-ului, deoarece se cifrează
la nu mai puţin de 500 litri. Dacă aveţi nevoie să transportaţi
încă doi pasageri, nici o problemă: la simpla apăsare a unui buton,
nişte motoraşe electrice împing secţiunea din spate a caroseriei,
alungind maşina.
Astfel, Modul’eo se transformă dintr-un gândac cu 2 locuri
într-un monovolum cu 4 locuri, o lungime de 3,2 metri şi cu
un portbagaj a cărui capacitate variază între 600 şi 1.000
litri. Şi, dacă nu vi se pare de ajuns
caracterul practic de care dă dovadă, Modul’eo poate fi transformat
chiar şi în pick-up, tot automat, partea inferioară a spatelui
glisând şi oferind astfel o benă.
În ce priveşte interiorul maşinii, avem parte de câteva idei
ingenioase. Cele două scaune suplimentare, pentru configuraţia cu 4
locuri, sunt pur şi simplu ascunse sub scaunele din faţă – de fapt,
structura scaunelor le face extrem de subţiri, ocupând foarte puţin
spaţiu. Puteţi spune la revedere pedalierului, deoarece
toate comenzile pentru conducerea maşinii se găsesc pe
volan, iar pe un ecran tactil sunt afişate şi pot fi
controlate celelalte funcţii ale maşinii.
Propulsia lui Modul’eo este, evident, electrică, deşi detalii
despre motor şi baterii nu sunt oferite deocamdată. Ştim, însă, că
maşinuţa se laudă cu o autonomie de 150 km, în condiţiile
unei viteze maxime de 90 km/h. Există însă şi un mod „City
Mode”, în care viteza maximă este limitată la 60 km/h, iar
resursele motorului sunt folosit în mod optim, pentru a creşte
autonomia. Bateriile au o durată de încărcare de 6 ore.
Deocamdată doar în stadiul de proiect, Modul’eo se
dovedeşte o propunere nu doar interesantă, ci chiar
viabilă, având deja omologările pentru circulaţia pe
şosele. Chiar şi din punct de vedere estetic vorbim de o maşină
bine pusă la punct, proiectanţii oferind mai multe posibilităţi de
personalizare a exteriorului.
Dacă Modul’eo va reuşi să atragă cu adevărat atenţia unui
producător mare de maşini, rămâne de văzut, însă, cel puţin din
punct de vedere al unui vehicul de transport urban, această
maşină „acordeon” are foarte multe atuuri care i-ar putea interesa
pe micii întreprinzători din oraşele aglomerate.
CREZI CĂ VA AJUNGE ÎN SERIE MODULEO, MAŞINA
ACORDEON?
http://cache.tare.ro/4d773f21b4efb/videoplayer.swf?key=5eb938886f6b23aa01c513d716ec2902
Moduleo Concept la Geneva 2011 – masina electrica acordeon de
pe tare.ro