Mazda Ryuga – concept
Hai, cu toţii: ree-yoo-ga. Nu a fost greu, nu? Mai greu de îngurgitat este designul extrem de nonconformist, cu o fluiditate exagerată a liniilor, într-un stil „design-first, engineering-later”. Totuşi, Ryuga a trecut de stadiul de larvă al lui Nagare şi începe să se apropie de un fluture.
Accesul în habitaclu se face tot prin intermediul a două portiere full-size, care se întind pe aproape toată suprafaţa laterală, dar acum configuraţia interiorului este schimbată faţă de Nagare. Am putea spune că s-a revenit la normal, scaunul şoferului fiind pe stânga, nu central. Totuşi, aspectul general şi liniile sunt la fel de extravagante ca exteriorul, ba chiar hipnotizante.
Din punct de vedere tehnic, Ryuga nu ar trebui comentată. Totuşi, cei de la Mazda afirmă că Ryuga AR PUTEA fi propulsată de un motor de 2,5 litri cu alimentare mixtă, E85 sau benzină. De ce nu un Wankel, ca la RX-8? Puterea AR URMA să fie transmisă punţii faţă prin intermediul unei cutii de viteze cu şase trepte, în timp ce direcţia AR FI de tipul drive-by-wire.
Dar ce-AR FI să lăsăm Ryuga doar în stadiul de concept static, fără sistem de propulsie? Nu de alta, dar mai sunt destui fani X-Files, care ar putea iniţia o mişcare anti-OZN-uri pe patru roţi. Chiar aşa, de ce Mazda Ryuga are patru roţi şi nu aripi sau vâsle? Cu siguranţă designerii poeţi ar fi găsit idei mult mai ciudate pentru acest concept interesant, dar greu de înţeles şi de acceptat. Să vedem, poate în secolul următor ne vom schimba mentalitatea.