Lexus LF-CC – conceptul hibrid care anunţă un nou coupe de serie Lexus vine la Paris
Conceptul Lexus LF-CC are potenţialul să devină ceva extraordinar. Designul, care este o evoluţie a limbajului „L-finesse” folosit şi la supercarul LFA, şi sistemul de propulsie hibrid fac din LF-CC un coupe futurist, dar pe care îl vom vedea pe străzi în viitorul apropiat, pentru că Lexus va face din el o variantă de serie.
Motorul de 2.5 litri în patru cilindri pe benzină, combinat cu un motor electric şi un set de baterii performante, reuşeşte să aibă emisii de dioxid de carbon mai mici decât 100 g/km. Deşi cei de la Lexus nu au publicat puterea totală a trenului de rulare, ei au menţionat că există un raport de peste doi cai putere/gramul de dioxid de carbon emis în aer. Asta înseamnă că ne putem aştepta la o putere maximă de aproximativ 200 de cai putere.
La exterior, conceptul LF-CC a primit cea mai îndrăzneaţă grilă a radiatorului din toată gama Lexus, iar farurile au fost gândite altfel decât până acum. În loc de blocurile optice convenţionale, Lexus a montat pe conceptul LF-CC două seturi de câte trei lămpi cu LED-uri. Sub faruri, luminile de zi cu LED-uri au o formă ascuţită şi completează design-ul barei din faţă.
Deşi nu au publicat fotografii cu interiorul, cei de la Lexus ne oferă o privire în clipul de mai jos şi spun că bordul e despărţit în două părţi distincte. Cea de sus, denumită Display Zone, are un ecran montat la distanţa ideală pentru a trage cu ochiul, iar cea de jos, Operation Zone, integrează schimbătorul de viteze şi o suprafaţă tactilă care poate fi folosită pentru a controla funcţiile maşinii.
Lexus va prezenta în premieră mondială conceptul LF-CC la Salonul Auto Paris 2012 de la sfârşitul acestei luni.