La Worthersee 2011 a fost prezentat Volkswagen Golf Cabrio GTI

Autor: Oraan Mărculescu 06 iun. 2011 Concepte auto

Întâlnirea fanilor VAG de la Worthersee 2011 a reprezentat un
adevărat festin pentru împătimiţii lui
VW Golf GTI
. Care au avut ocazia să admire pe viu şi un
prototip de Volkswagen Golf Cabrio GTI, pe lângă top modelul

Volkswagen Golf Cabrio R
.

Volkswagen Golf Cabrio GTI a fost prezentat ca prototip la Worthersee Tour 2011

VW Golf Cabrio GTI a atras privirile mai ales prin
pachetul de accesorii exterioare
, care îi conferă maşinii
un aer foarte agresiv. De fapt, oficialii aşteaptă feedbackul
publicului, după care urmează să ia o decizie privind oferirea pe
lista de opţionale a acestor accesorii pe Golf GTI.

Modelul expus era vopsit într-o culoare specială roşu
„Firespark Metallic”
, iar jantele de 19″ finisate în
argintiu şi negru sunt încălţate cu pneuri late de 235 mm. Se mai
remarcă splitterul negru, continuat de prelungiri negre ale arcelor
roţilor şi de praguri proeminente, iar în spate cele două evacuări
sunt trapezoidale.

Punctul de atractie al lui Volkswagen Golf Cabrio GTI a fost pachetul de accesorii exterioare

VW Golf Cabrio GTI de la Worthersee este bazat pe
Golf-ul GTI normal, având motorul 2.0 TSI de 210 CP
şi 280
Nm şi anunţând performanţe similare cu ale versiunii hatchback:
demaraj 0-100 kmm/h în circa 7 secunde şi viteză maximă de 240
km/h.

Pentru moment, nu se ştie dacă gama
Volkswagen Golf Cabrio
va primi şi
această versiune de motorizare de pe GTI
, dar suntem
siguri că fanii de la Worthersee 2011 ar fi încântaţi să dea banii
pe aşa ceva.

Ramane de vazut daca Volkswagen Golf Cabrio GTI va fi construit in serie


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide