KIA CUB Concept pentru Salonul Auto New York 2013
Pentru publicul american, cei de la KIA abordează altfel lucrurile, chiar şi în ce priveşte conceptele. Aşa încât noul concept KIA CUB nu e o variaţiune pe tema conceptului european KIA Provo, ci o propunere total nouă.
Nu e prea simplu de definit acest CUB (care, dacă ne gândim la semnificaţia termenului în limba română, are cam prea multe linii curbe), dar e destul de clar că vorbim de o maşină cu dimensiuni apropiate de ale citadinei KIA Rio – oare ar putea fi chiar un preview pentru următoarea generaţie?
Maşinuţa e foarte compactă şi abordează un stil foarte agresiv în condiţiile date, forma simplă şi fluidă fiind pigmentată cu o grilă care aminteşte de muscle-car-uri, în timp ce profilarea plafonului şi a capotei fac trimitere la supercaruri moderne.
Mai surprinde ideea flancurilor aerodinamice (foarte ciudată ideea ”aripioarelor” integrate în portiere), precum şi înlocuirea retrovizoarelor cu nişte camere de filmat încastrate în suporţi aerodinamici.
Spoilerele faţă şi spate arată similar, cu un element de design continuu care imprimă maşinii individualitate, iar farurile cu tehnologie LED aduc o puternică notă high-tech în peisaj (mai mult decâ stopurile fără o formă clară).
Se mai distinge soluţia deschiderii ”în oglindă” a portierelor, precum şi lipsa montantului central, în timp ce habitaclul beneficiază de 4 locuri şi o ambianţă sportivă, care pune accentul pe minimizarea funcţiilor. Motorul de pe KIA CUB este un turbo pe benzină, de 1,6 litri şi 201 CP, acelaşi de pe recentul hot-hatch compact KIA Pro_Ceed GT.